Printează articolul
Trimite e-mail
Un drum de la Suceava la Putna cu trenul personal, în 2009, înseamnă o călătorie de aproape trei ore. Cum distanţa dintre cele două localităţi, pe calea ferată, este de 73 de kilometri, rezultă că, într-o oră, trenul parcurge, în medie, 24,3 kilometri. Extrem de puţin pentru secolul vitezei, astfel că migrarea călătorilor spre mijloacele de transport de pe şosele este cât se poate de firească.
Trenul personal Suceava – Putna este singurul care asigură transportul călătorilor pe calea ferată de la Suceava spre Rădăuţi, cu numeroase opriri în mai multe sate de pe traseu, şi mai apoi spre localităţile de la extremitatea nordică a judeţului, până la Putna. Până în vara lui 2008, trenul mergea mai departe şi ajungea tocmai până în satul Nisipitu, comuna Ulma, traseu devenit impracticabil după inundaţiile devastatoare de anul trecut.
Relativ curat şi cald, dar cu miros înţepător de la toaletă
Pentru a vedea cu ochii noştri cât de mare este degringolada în care se află transportul feroviar de acest nivel, am ales să facem o călătorie cu personalul de la Suceava la Putna, şi retur, într-o zi de duminică, la finele lunii noiembrie.
Pentru plecarea de dimineaţă din Suceava existau două opţiuni. Trenul de ora 5.00 şi cel de ora 8.00, care vine de la Iaşi. L-am ales pe al doilea, pentru ora mai accesibilă pentru o zi de duminică. Un bilet până la cap de linie, la Putna, ne-a costat 7,9 lei. Fix la ora trecută pe bilet, 8.05, personalul a intrat în Gara Burdujeni. Garnitura de tren avea cinci vagoane, o parte dintre compartimente fiind populate de doi-trei oameni, altele, deloc puţine, fiind goale. În vagoane, relativ curat şi foarte cald, un confort de un nivel acceptabil. Din păcate, şi un inconvenient foarte important. Mirosul de la toaletă se resimţea pe tot culoarul vagonului, în compartiment putându-se sta doar cu uşa ermetic închisă şi după o scurtă aerisire. De altfel, toaletele sunt de departe cel mai nevralgic punct al acestui tren, în toate vagoanele acestea fiind realmente infecte şi imposibil de folosit.
Restricţii de viteză şi trei opriri lungi
După Gara Burdujeni, trenul a făcut o lungă pauză în Gara Iţcani. S-a schimbat locomotiva electrică cu una diesel, însă totul durează mult prea mult, mai bine de 20 de minute. După această lungă oprire, trenul merge relativ bine spre Rădăuţi, fireşte, cu opririle obligatorii. O a doua pauză lungă urmează în Gara Dorneşti, unde trenul îşi schimbă direcţia de mers, bineînţeles şi locomotiva trebuind mutată de la un capăt de tren la celălalt. După ce pleacă din Gara Rădăuţi, personalul merge şi mai încet, având restricţie de viteză de 40 de kilometri la oră, care se menţine până la capăt de linie şi care a fost dispusă recent, din cauza stării precare a căii ferate. La Gura Putnei, cu câţiva kilometri înainte de ultima staţie, urmează o nouă oprire lungă, de peste 10 minute, călătorul având impresia că mecanicul trage de timp pentru a ajunge la cap de linie la ora scrisă pe bilet.
Drumul înapoi, mai scurt cu aproape jumătate de oră
Într-adevăr, cu o precizie foarte mare, la 11.02, trenul ajunge la Putna, după 2 ore şi 57 de minute de la plecarea din Gara Burdujeni. Totul după restricţii de viteză şi trei lungi opriri, care duc la parcurgerea traseului în mult prea mult timp.
Interesant este că la întoarcere, cu personalul de ora 17.00, Putna – Suceava, am parcurs acelaşi traseu în două ore şi 35 de minute. Diferenţa apare în principal deoarece trenul nu mai staţionează pentru schimbarea locomotivei în Gara Iţcani, însă este evident că dacă s-ar mai umbla la timpii de staţionare în unele puncte, personalul ar putea câştiga aproape 30 de minute, ceea ce nu este tocmai nesemnificativ, mai ales pentru un navetist sau un călător care merge des cu acest tren.
Cine mai circulă cu trenul personal
Dacă la călătoria de dimineaţă trenul era mai degrabă gol, cursa de duminică după-amiază a avut un număr de călători destul de mare. Chiar din Gara de la Putna, în jur de 50 de tineri aşteptau să plece spre Rădăuţi sau Suceava. Pe parcurs, trenul s-a populat şi mai mult, înainte de Rădăuţi, spre exemplu, fiecare compartiment având măcar câte un călător.
L-am întrebat pe unul dintre tineri de ce ales să meargă cu trenul, în detrimentul unei călătorii cu maşina, care l-ar duce mult mai repede la destinaţie. Explicaţia este simplă, biletul de la Putna la Suceava, la preţ redus, îl costă doar 2,9 lei.
Un controlor CFR ne-a spus că trenul personal are trei categorii importante de călători: studenţii din comunele de pe traseu, care studiază la Suceava sau Iaşi, şi care populează semnificativ trenurile de vineri până duminică, pensionarii şi veteranii de război, care au rămas fideli trenurilor pentru că au reduceri semnificative ori gratuităţi, şi navetiştii care circulă cu garniturile foarte matinale şi cele de seară.
Zonă prea dezvoltată pentru ca lumea să circule cu trenul
În afara acestora, alte categorii de călători sunt greu de atras. Microbuzele care merg pe acest traseu circulă foarte des şi îi lasă pe călători mult mai aproape de casă, uneori chiar în faţa locuinţelor lor. În plus, este bine ştiut că oamenii din zona Rădăuţi nu sunt săraci, foarte mulţi dintre ei având autoturisme, condiţii în care trenul este văzut de mulţi cel mult ca un mijloc de transport pitoresc care trece pe lângă casele lor.
Care va fi viitorul trenului personal de Putna, şi în general al transportului feroviar din judeţ rămâne de văzut, cert fiind însă că perspectivele nu sunt deloc încurajatoare.
Peisajele pitoreşti din tren
O călătorie cu personalul însemnă, foarte adesea, întâlnirea unor oameni cu un comportament mai mult sau mai puţin firesc. În ziua în care am făcut cele două curse cu acest personal, am putut auzi cântece bisericeşti în interpretarea „live” a unor măicuţe, manele care se auzeau dogit de pe telefoanele mobile ale unor tineri şi discursul unui bătrân beat, care, stând pe culoarul vagonului, a vorbit singur pe tot parcursul drumului.
(19 dec 2009, 19:40:42