Zeci de mii de kilograme de făină şi zahăr, depozitate în sediul din Burdujeni al Primăriei Suceava, aşteaptă de luni de zile ca cei pe numele cărora au fost trimise să vină să le ridice, înainte de a fi prea târziu pentru a mai fi utilizate.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa integrităţii acestor bunuri, în condiţiile în care pungile cu făină şi zahăr nu sunt ţinute într-un depozit special, ci în birouri.
“Primăria Suceava nu a reuşit încă să repartizeze cantităţile de zahăr şi făină trimise drept ajutoare de la Uniunea Europeană. Până acum au fost distribuite 57.495 de kilograme de făină şi 15.332 de kg de făină, la un număr de 3833 de persoane. Asta înseamnă 60,5% din totalul cantităţilor care ar fi trebuit să fie distribuite. Încă o dată fac apel la persoanele care ştiu că beneficiază de aceste ajutoare, în primul rând persoanele care sunt asistate social, conform legii 416/2001, persoanele cu handicap grav, pensionarii care au pensii sub 400 de lei, şomerii care sunt în plată, să vină la primăria din Burdujeni să facem o inventariere şi un efort să le distribuim, pentru că riscăm să se strice la noi”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.
Paradoxal, sunt foarte mulţi cetăţeni care vin la Primărie să ceară zahăr şi făină, dar nu sunt cei care apar pe liste, în vreme ce persoanele care au dreptul la aceste produse nu vin să le ridice.
„Vom face tot ce e posibil ca până la sfârşitul anului să distribuim aceste produse, chiar dacă sunt cazuri în care trebuie să le ducem acasă oamenilor, pentru că ei nu au posibilitatea de a se deplasa să le ridice”, a adăugat Ion Lungu.
Anul acesta, sucevenilor le-au fost repartizate peste 90 de tone de făină (câte 15 kilograme de persoană) şi peste 25 de tone de zahăr (câte patru kilograme de persoană), dar deşi au trecut mai bine de patru luni de la sosirea acestora, 2500 de suceveni nu s-au prezentat încă să le ridice.