Frizeria din cartierul Areni al municipiului Suceava a fost spartă, în noaptea de marţi spre miercuri, de doi indivizi care aveau de gând să ajungă la seiful casei de schimb valutar din interiorul societăţii.
Din nefericire pentru hoţi, planurile le-au fost date peste cap de sistemul de alarmă al casei de schimb valutar, cei doi fiind prinşi de poliţie chiar în timp ce se aflau în interiorul frizeriei.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 2:30, poliţia a fost sesizată, prin serviciul de preluare a apelurilor de urgenţă -112, de către reprezentanţii unei firme de pază şi protecţie că la unul dintre obiectivele lor, frizeria de vizavi de sediul Primăriei Suceava, precum şi la casa de schimb valutar din interior, a sunat sistemul de alarmă.
La faţa locului, poliţiştii au observat că uşa frizeriei a fost forţată, dar este închisă, iar unul dintre geamurile unităţii era spart, în interior aflându-se două persoane de sex masculin.
Deşi oamenii legii le-au cerut respectivilor să iasă afară şi să se predea, aceştia au refuzat, moment în care poliţiştii le-au spus că vor folosi materialele din dotare şi că vor da cu spray iritant lacrimogen în interiorul frizeriei.
În acel moment, indivizii din interiorul frizeriei au ieşit pe geamul spart, fiind încătuşaţi şi duşi la sediul poliţiei.
Cei doi au fost identificaţi în persoana numiţilor Emanuel Gelu Drîmbă, în vârstă de 23 de ani, şi Adrian Ciprian Hreniuc, de 22 de ani, ambii din comuna Ipoteşti.
„Din primele verificări reiese că aceştia nu au sustras bunuri din interior, însă intenţionau să pătrundă în interiorul casei de schimb valutar aflată în interiorul frizeriei şi să sustragă bunuri şi valori din incintă”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul Gabriel Panţiru.
Cercetaţi în stare de libertate
Chiar dacă ar fi ajuns la seiful din interiorul casei de schimb valutar, cei doi tineri ar fi avut surpriza să constate că acesta e greu de câteva sute de kilograme şi prins în beton, fiind imposibil de mutat din loc. Apoi, camera video din interiorul casei de schimb valutar i-ar fi dat oricum de gol.
„S-a dispus începerea urmăririi penale, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat”, a precizat inspectorul Panţiru.
(17 dec 2009, 19:43:47