Cazurile de deces prin hipotermie şi degerături sunt monitorizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a informat ieri purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu, care a explicat că spitalele şi Serviciul de Ambulanţă au ordin să raporteze toate situaţiile înregistrate la unităţile de primire a urgenţelor pe fondul temperaturilor scăzute.
În judeţ, frigul a ucis deja un om, iar medicii din spitale şi de la Ambulanţă apreciază că în următoarele zile vor apărea şi alte cazuri de şoc hipotermic şi degerături.
La rândul lor, medicii de familie suceveni atrag atenţia asupra ameninţărilor iernii, arătând că expunerea îndelungată la frig este foarte periculoasă atât pentru persoanele sănătoase, cât şi pentru cele bolnave, şi îndeosebi extremele de vârstă, respectiv bătrânii şi copiii.
Purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Judeţene a Medicilor de Familie, dr. Irina Badrajan, a explicat că acest salt al temperaturii este, în general, greu de suportat de către organism, dacă se face brusc.
Riscurile expunerii la frig
„Pentru toată lumea înseamnă o expunere a sistemului cardiovascular, a tegumentelor, a mucoaselor la o temperatură scăzută, fapt care face dificilă funcţionarea acestora. Ca urmare, expunerea îndelungată la frig duce la degerături, apariţia unor eczeme caracteristice frigului, o funcţionare cu dificultate a aparatului cardiovascular, în sensul că vasele se contractă şi nu mai hrănesc ţesuturile cum trebuie, iar inima face eforturi să asigure o bună circulaţie”, a spus medicul, subliniind că bolnavii cardiovasculari sunt cei mai afectaţi.
Dr. Irina Badrajan recomandă populaţiei să-şi protejeze mâinile, picioarele, nasul şi urechile, purtând încălţăminte şi ciorapi călduroşi, mănuşi, fulare şi căciuli, şi să nu stea pe loc multă vreme. Totodată, ea sfătuieşte cardiovascularii să nu părăsească locuinţa atunci când este ger, întrucât variaţia de temperatură, de la căldura din interior la aerul rece de afară, predispune la angină pectorală, tulburări de ritm cardiac, tulburări de vascularizaţie a membrelor, cu apariţia degerăturilor.
Medicul atrage atenţia şi asupra expunerii la aglomeraţie, care favorizează apariţia virozelor, context în care persoanele bolnave sunt sfătuite să nu intre în colectivităţile de oameni sănătoşi, aceştia din urmă fiind sfătuiţi să se depărteze de cei care tuşesc sau strănută, să-şi protejeze nasul şi gura cu un fular sau o batistă, iar la primele semne de boală să se izoleze la domiciliu sau să contacteze medicul dacă simptomele se agravează.