Preşedintele României, Traian Băsescu, a câştigat alegerile în judeţul Suceava, obţinând voturile a 54,19% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne. Potrivit rezultatelor neoficiale înregistrate în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a câştigat alegerile în 75 dintre cele 114 localităţi ale judeţului, în timp ce Mircea Geoană, contracandidatul său de la PSD, s-a impus în doar 39 de localităţi. Băsescu a reuşit să se impună în majoritatea municipiilor şi oraşelor din judeţ. Singurele localităţi urbane în care Mircea Geoană a reuşit să-l devanseze pe Traian Băsescu sunt municipiul Fălticeni şi oraşul Dolhasca.
Traian Băsescu a reuşit să se impună clar în zona de munte a judeţului, unde a fost ales în majoritatea localităţilor, dar şi în municipiul reşedinţă de judeţ.
În colegiul electoral Suceava 2, coordonat de deputatul Ioan Bălan, Traian Băsescu a obţinut 62% dintre voturile alegătorilor. În zona Vatra Dornei, Traian Băsescu a fost votat de 58% dintre alegători, în zona Câmpulung Moldovenesc, de 65,89%, iar în zona Gura Humorului, de 60,34%. De asemenea, în zona Vicovu de Sus, preşedintele României a fost votat de aproape 59% dintre alegători, în timp ce în zona Rădăuţi procentul a fost de 55%.
În ceea ce-l priveşte pe candidatul PSD, Mircea Geoană, acesta a reuşit să câştige în cea mai mare parte a localităţilor din zonele Fălticeni şi Siret.
De precizat că, potrivit rezultatelor parţiale, Suceava este singurul judeţ din zona Moldovei în care Traian Băsescu a câştigat alegerile în cel de-al doilea tur de scrutin. În continuare vă prezentăm rezultatele neoficiale din fiecare localitate a judeţului. Alăturat puteţi vedea harta votului la preşedinte pentru judeţul Suceava, dar şi harta României, cum s-a votat în fiecare judeţ al ţării.
În numărul de mâine al ziarului nostru că vom prezenta rezultatele oficiale ale celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Suceava:
1.Traian Băsescu – 53,37 %
2. Mircea Geoană – 46,63 %
Câmpulung Moldovenesc:
1.Traian Băsescu – 60,01 %
2. Mircea Geoană – 39,99 %
Fălticeni:
1. Mircea Geoană – 57,68 %
2. Traian Băsescu – 42,32 %
Rădăuţi:
1.Traian Băsescu – 56 %
2.Mircea Geoană – 44 %
Vatra Dornei:
1.Traian Băsescu – 55 %
2. Mircea Geoană – 45 %
Broşteni:
1. Traian Băsescu – 53 %
2. Mircea Geoană – 47 %
Cajvana:
1. Traian Băsescu 62,05%
2. Mircea Geoană 37,95%
Dolhasca :
1. Mircea Geoană – 54%
2.Traian Băsescu – 46 %
Frasin:
1.Traian Băsescu – 72,61 %
2. Mircea Geoană – 37,39 %
Gura Humorului:
1.Traian Băsescu – 50,99 %
2. Mircea Geoană– 49,01 %
Liteni:
1.Traian Băsescu – 56,74 %,
2. Mircea Geoană – 43,26%
Milişăuţi:
1.Traian Băsescu – 52,34 %
2. Mircea Geoană – 47,66 %
Salcea:
1.Traian Băsescu – 56,89 %
2. Mircea Geoană – 43,11 %
Siret:
1.Mircea Geoană – 65 %
2. Traian Băsescu - 35%
Solca:
1.Traian Băsescu – 52,57%
2. Mircea Geoană – 47,43%
Vicovu de Sus:
1.Traian Băsescu – 56 %
2. Mircea Geoană – 44 %
Adâncata:
1.Traian Băsescu – 59,43 %
2. Mircea Geoană – 40,57 %
Arbore:
1.Traian Băsescu – 67,8 %
2. Mircea Geoană – 31,2 %
Baia:
1. Mircea Geoană – 55,09 %
2. Traian Băsescu – 44,91 %
Bălăceana:
1. Mircea Geoană – 56,93 %
2.Traian Băsescu – 43,07 %
Bălcăuţi:
1. Mircea Geoană – 54 %
2.Traian Băsescu – 46 %
Berchişeşti:
1. Mircea Geoană – 59,32%
2. Traian Băsescu – 40,68 %
Bilca:
1. Traian Băsescu – 57,86%
2. Mircea Geoană – 42,14 %
Bogdăneşti:
1. Traian Băsescu 50,11%
2. Mircea Geoană 49.89%
Boroaia:
1. Mircea Geoană – 65 %
2.Traian Băsescu – 35 %
Bosanci:
1. Traian Băsescu 72,11%
2. Mircea Geoană 25,89 %
Botoşana:
1. Traian Băsescu – 72,95 %
2. Mircea Geoană – 27,05 %
Breaza:
1. Mircea Geoană – 55,38 %
2.Traian Băsescu – 44,62 %
Brodina:
1.Traian Băsescu – 64 %
2. Mircea Geoană – 36 %
Buneşti:
1. Mircea Geoană – 66,16 %
2. Traian Băsescu – 33,84 %
Burla:
1. Mircea Geoană 53,38%
2. Traian Băsescu 46,62%
Cacica:
1. Traian Băsescu 60,97%
2. Mircea Geoană 39,03%
Calafindeşti:
1. Mircea Geoană – 60 %
2. Traian Băsescu – 40 %
Capu Câmpului:
1. Traian Băsescu – 65,16 %
2. Mircea Geoană – 34,84 %
Ciocăneşti:
1. Traian Băsescu – 64 %
2. Mircea Geoană – 36 %
Ciprian Porumbescu:
1.Traian Băsescu – 70,68%
2. Mircea Geoană –29,32 %
Cîrlibaba
1.Traian Băsescu – 70 %
2. Mircea Geoană – 30 %
Comăneşti:
1.Traian Băsescu 55,06%
2. Mircea Geoană 44,94%
Cornu Luncii:
1. Mircea Geoană – 53%
2. Traian Băsescu – 47%
Coşna:
1. Traian Băsescu – 69 %
2. Mircea Geoană – 31 %
Crucea:
1.Traian Băsescu – 57 %
2. Mircea Geoană – 43 %
Dărmăneşti:
1.Traian Băsescu – 61 %
2. Mircea Geoană –39 %
Dolheşti:
1. Mircea Geoană – 69,4 %
2.Traian Băsescu – 30,6 %
Dorna Arini:
1. Traian Băsescu – 58 %
2. Mircea Geoană – 42 %
Dorna Candrenilor:
1. Traian Băsescu –74 %
2. Mircea Geoană – 26 %
Dorneşti:
1. Mircea Geoană – 52 %
2.Traian Băsescu – 48 %
Drăgoieşti:
1. Traian Băsescu – 61,15%
2. Mircea Geoană – 38,85%
Drăguşeni:
1. Mircea Geoană – 71,17 %
2. Traian Băsescu – 28,83 %
Dumbrăveni:
1. Traian Băsescu – 65 %
2. Mircea Geoană – 35 %
Fântâna Mare:
1. Mircea Geoană – 62 %
2. Traian Băsescu – 38 %
Fîntînele:
1. Mircea Geoană – 55,78 %
2. Traian Băsescu – 44,22 %
Forăşti:
1. Mircea Geoană – 77 %
2. Traian Băsescu – 23 %
Frătăuţii Noi:
1. Traian Băsescu –55 %
2. Mircea Geoană – 45%
Frătăuţii Vechi:
1. Traian Băsescu – 64 %
2. Mircea Geoană – 36 %
Frumosu:
1. Traian Băsescu – 62,92 %
2. Mircea Geoană –37,08 %
Fundu Moldovei:
1. Traian Băsescu – 56,93 %
2. Mircea Geoană –43,07 %
Gălăneşti:
1. Mircea Geoană – 63 %
2. Traian Băsescu – 37 %
Grămeşti
1. Mircea Geoană – 58 %
2. Traian Băsescu – 42 %
Grăniceşti
1. Traian Băsescu – 51 %
2. Mircea Geoană – 49 %
Hînţeşti:
1. Mircea Geoană – 61 %
2. Traian Băsescu – 39 %
Hârtop:
1. Mircea Geoană – 50,46 %
2. Traian Băsescu – 49,54 %
Horodnic de Jos:
1. Traian Băsescu – 62 %
2. Mircea Geoană – 38 %
Horodnic de Sus:
1. Traian Băsescu 53,57%
2. Mircea Geoană 46,43%
Horodniceni:
1. Mircea Geoană – 57,3 %
2. Traian Băsescu – 42,7 %
Iacobeni:
1. Traian Băsescu – 59 %
2. Mircea Geoană – 41 %
Iaslovăţ:
1. Traian Băsescu 51,40%
2. Mircea Geoană 48,60%
Ilişeşti:
1. Traian Băsescu – 58,72 %
2. Mircea Geoană – 41,28 %
Ipoteşti:
1. Traian Băsescu – 65 %
2. Mircea Geoană – 35 %
Izvoarele Sucevei:
1.Traian Băsescu – 74,15 %
2. Mircea Geoană –25,85 %
Marginea:
1. Traian Băsescu 67,92%
2.Mircea Geoană 32,08
Mălini:
1. Traian Băsescu – 51,5 %
2. Mircea Geoană – 48,5 %
Mănăstirea Humorului:
1. Traian Băsescu – 72,21 %
2. Mircea Geoană – 27,79 %
Mitocu Dragomirnei:
1. Traian Băsescu – 69,3 %
2. Mircea Geoană – 30,7 %
Moara:
1. Traian Băsescu – 57 %
2. Mircea Geoană – 43 %
Moldova Suliţa:
1. Traian Băsescu – 70,67 %
2. Mircea Geoană – 29,33 %
Moldoviţa:
1. Traian Băsescu – 78,66 %
2. Mircea Geoană – 21,34 %
Muşeniţa:
1. Mircea Geoană – 65 %
2. Traian Băsescu – 35 %
Ostra:
1. Traian Băsescu – 65,77 %
2. Mircea Geoană – 34,23 %
Panaci:
1. Traian Băsescu – 54 %
2. Mircea Geoană – 46 %
Păltinoasa:
1. Traian Băsescu – 61,51 %
2. Mircea Geoană – 38,49 %
Pătrăuţi:
1. Mircea Geoană – 57 %
2. Traian Băsescu – 43 %
Pârteştii de Jos:
1. Traian Băsescu – 59,53%
2. Mircea Geoană – 40,47 %
Poiana Stampei:
1. Traian Băsescu – 55 %
2. Mircea Geoană – 45 %
Poieni Solca:
1. Mircea Geoană 68,83%
2.Traian Băsescu 31,17%
Pojorîta:
1. Traian Băsescu – 64,48 %
2. Mircea Geoană – 35,52 %
Preuteşti:
1. Traian Băsescu – 50,78 %
2. Mircea Geoană – 49,22 %
Putna:
1. Traian Băsescu – 54 %
2. Mircea Geoană – 46 %
Rădăşeni:
1. Mircea Geoană 50,50%
2. Traian Băsescu 49,50%
Râşca:
1. Mircea Geoană 56,38%
2. Traian Băsescu 43,62%
Sadova
1. Traian Băsescu – 65,75 %
2. Mircea Geoană – 34,25 %
Satu Mare
1. Traian Băsescu 53,47%
2. Mircea Geoană 46,53%
Siminicea:
1. Mircea Geoană – 58 %
2. Traian Băsescu – 42 %
Slatina:
1. Mircea Geoană 52,40%
2. Traian Băsescu 47,60%
Straja
1. Traian Băsescu – 74 %
2. Mircea Geoană – 26 %
Stroieşti:
1. Mircea Geoană – 50,47 %
2. Traian Băsescu – 49,53 %
Stulpicani
1. Traian Băsescu – 72,64 %
2. Mircea Geoană – 27,36 %
Suceviţa
1. Traian Băsescu 53,92%
2. Mircea Geoană 46,08%
Şaru Dornei:
1. Traian Băsescu – 59 %
2. Mircea Geoană – 41 %
Şcheia
1. Traian Băsescu – 61,92 %
2. Mircea Geoană – 38,08 %
Şerbăuţi :
1. Mircea Geoană – 52 %
2. Traian Băsescu – 48 %
Todireşti:
1. Traian Băsescu 56,13%
2. Mircea Geoană 43,87
Udeşti:
1. Mircea Geoană – 56,27 %
2. Traian Băsescu – 33,73 %
Ulma:
1. Traian Băsescu – 73 %
2. Mircea Geoană – 27 %
Vadu Moldovei:
1. Mircea Geoană – 57 %
2. Traian Băsescu – 43 %
Valea Moldovei
1. Traian Băsescu – 54,93 %
2. Mircea Geoană – 45,07 %
Vama:
1. Traian Băsescu – 72,53 %
2. Mircea Geoană – 27,47 %
Vatra Moldoviţei:
1. Traian Băsescu – 81,72 %
2. Mircea Geoană – 18,28 %
Vereşti:
1. Mircea Geoană – 53,06 %
2. Traian Băsescu – 46,94 %
Vicovu de Jos
1. Traian Băsescu – 61 %
2. Mircea Geoană – 39 %
Voitinel:
1. Mircea Geoană – 60 %
2. Traian Băsescu – 40 %
Volovăţ
1. Traian Băsescu 63,45%
2. Mircea Geoană 36,55%
Vultureşti
1. Mircea Geoană – 61,44 %
2. Traian Băsescu – 38,56 %
Zamostea:
1. Mircea Geoană – 75 %
2. Traian Băsescu – 25 %
Zvoriştea:
1. Mircea Geoană – 61 %
2. Traian Băsescu – 39 %
( 8 dec 2009, 12:10:44