Şirul accidentelor produse în ultima perioadă pe DN 17 a continuat, la finele săptămânii trecute, cu un nou eveniment rutier, şi de această dată totul plecând de la viteza excesivă.
Poliţia informează că sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe raza comunei Coşna, Dana J., în vârstă de 24 de ani, din Poiana Stampei, aflată la volanul unui autoturism, a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pierzând controlul asupra volanului şi izbindu-se în gardul unui imobil. Din impact, un copil de trei ani, fiul şoferiţei, a fost rănit, din fericire medicii diagnosticându-l cu leziuni uşoare.
Cu câteva zile înainte de acest accident, marţi, 1 decembrie a.c., tot pe DN 17, între Pojorâta şi Valea Putnei, şoferul unei autoutilitare, care a intrat cu viteză într-o curbă, s-a răsturnat în afara drumului, din impact rezultând decesul unei femei şi rănirea a trei copii.
O analiză a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, care vizează primele nouă luni ale acestui an, arată că cele mai multe accidente grave s-au produs pe DN 17, în perioada analizată fiind vorba de 22 de evenimente rutiere, soldate cu 13 morţi şi 16 răniţi grav.
Creşterea numărului de accidente de pe DN 17 (şoseaua de la Suceava spre Bistriţa) are şi o explicaţie pentru poliţişti. După ce o mare parte a şoselei a fost reabilitată, vitezele de rulare ale conducătorilor auto au crescut, mulţi nerealizând riscul la care se expun pe numeroasele porţiuni periculoase de pe acest drum.