Sucevenii care sunt pasionaţi de publicitate au parte, pe 19 decembrie, de la ora 21:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, de un spectacol grandios, de circa şase ore, intitulat „Noaptea devoratorilor de publicitate”.
Cei care doresc să participe la spectacol pot achiziţiona biletele, care costă 30 de lei, începând de luni, 7 decembrie, de la secretariatul Casei de Cultură Suceava sau de la Iulius Mall Suceava, partenerul de comunicare şi promovare al evenimentului.
Suceava este unul dintre cele patru oraşe care găzduiesc acest eveniment. Turneul din acest an a început la Iaşi, pe 21 noiembrie, a continuat cu Timişoara, pe 28 noiembrie, urmează Cluj-Napoca, pe 12 decembrie, şi se încheie la Suceava, pe 19 decembrie. Producătorul general este Dan Chişu.
„Noaptea devoratorilor de publicitate” este un show creat de către Jean Marie Boursicot în 1981, şi de atunci s-a transformat într-un fenomen internaţional, cucerind inimile şi minţile pasionaţilor de publicitate din peste 40 de ţări. Spectacolul „Noaptea devoratorilor de publicitate 2009 – Finala Brandurilor” este organizat şi în acest an de MSA Events. Invitaţi speciali vor fi CRBL şi Elena Andreianu, care vor prezenta spectacolul „Istoria Dansului”.
Evenimentul este susţinut de branduri de prim rang: Ovi by Nokia, BCR şi Iulius Mall, care este partenerul de comunicare şi va promova evenimentul în toate cele patru oraşe.