Sucevenii vor avea parte astăzi de un adevărat maraton de spectacole şi evenimente dedicate Zilei Naţionale a României, dar şi apropierii sărbătorilor de iarnă.
Manifestările prilejuite de aniversarea Zilei Naţionale a României încep de la ora 10.00, cu tradiţionala paradă militară, pe esplanada Casei Culturii din municipiul Suceava. Vor defila prin faţa sucevenilor şi vor da onorul reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul Sorin Arcadie Popescu, militari din poliţie, jandarmerie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, SRI şi elevi de la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Ceremonialul mai cuprinde şi depuneri de coroane la monumentul „Bucovina Înaripată”, ridicat anul acesta în centrul Sucevei, moment de la care nu vor lipsi şefii instituţiilor publice din Suceava şi reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene.
Aprinderea luminilor în bradul de Crăciun
Cei care vor da tonul distracţiei, prin cântecele şi dansurilor lor, vor fi membrii Fanfarei „Bucovina” a Primăriei Municipiului Suceava şi reprezentanţii ansamblului artistic “Ciprian Porumbescu”, care, de pe scena amenajată în Centru, vor susţine o serie de spectacole de la ora 15.00.
Unul din cele mai aşteptate momente, an de an, este aprinderea luminilor de sărbătoare în bradul de Crăciun şi în tot oraşul, eveniment care va avea loc la ora 17.00.
Pentru a marca solemnitatea acestui moment şi apropierea sărbătorilor de iarnă, atât de dragi tuturor românilor, sucevenilor le vor cânta cunoscutul interpret de muzică populară Aurel Tamaş şi solista Mariana Anghel.
Concert Hara şi focuri de artificii
De la ora 18.00, pe scena din apropierea bradului vor urca Fanfara Calafindeşti, grupul “Flori de Mălini” şi corurile Bosanci, Străjăncuţa şi Fundul Moldovei.
Distracţia de Ziua Naţională va fi întregită cu un concert de muzică uşoară, dedicată în special tinerilor suceveni, susţinut de trupa Hara, de la ora 20.00.
Finalul concertului va fi unul incendiar, la propriu, pentru că pe cerul Sucevei vor fi lansate focuri de artificii.
Patinoarul artificial, deschis de astăzi
Tot astăzi, spre bucuria celor mici, dar şi a celor mari, Patinoarul artificial al Sucevei va fi deschis, de la ora 16.00 şi până la 19.30. Acelaşi program îl va avea şi a doua zi, miercuri, pentru ca de joi, programul de funcţionare să fie extins, de la 13.30 la 19.30.
În zilele de sâmbătă şi duminică, patinoarul va fi la dispoziţia tuturor între orele 11.00 – 20.00.
Taxa de intrare la patinoar este de şapte lei de persoană, dar preşcolarii, elevii şi studenţii au reducere, biletul de intrare pentru ei costând doar patru lei.