Un subofiţer din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei a fost găsit împuşcat în cap, ieri dimineaţă, în sediul unităţii, de colegii de serviciu.
Victima, Ionel Jardă, în vârstă de 27 de ani, necăsătorit, din comuna ieşeană Sireţel, a fost transportată în stare critică la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicii apreciind că tânărul jandarm nu avea şanse de supravieţuire.
La Vatra Dornei a ajuns la câteva ore după producerea incidentului şi șeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, generalul Eugen Șalar, precum și un procuror din cadrul Parchetului Militar Iaşi, ultimul urmând să stabilească dacă a fost vorba despre un act criminal sau despre o sinucidere.
„Subofiţerul se afla singur în cameră şi avea asupra sa pistolul din dotare”
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, căpitanul Bogdan Cornaci, ieri dimineaţă, în jurul orei 8:10, jandarmii care se aflau în sediul Detaşamentului de Jandarmi Vatra Dornei, imobil aflat chiar în centrul municipiului, au auzit un foc de armă tras în interiorul instituţiei.
În încăperea în care funcţionează dispeceratul unităţii a fost găsit, într-o baltă de sânge, sergentul major Ionel Jardă, care intrase de câteva minute în serviciu. Era împuşcat în cap.
Cum tânărul încă mai respira, colegii săi au chemat imediat o ambulanţă care a plecat direct spre Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„Subofiţerul se afla singur în cameră şi avea asupra sa pistolul din dotare”, a declarat Cornaci.
Glonţul a fost tras, avea să se stabilească ulterior, din arma lui Jardă, un pistol marca Carpaţi.
„Nu are şanse de supravieţuire”
Ambulanţa care l-a preluat pe Ionel Jardă a ajuns la Spitalul Suceava în jurul orei 11:50.
Potrivit doctorilor, glonţul a intrat prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin cea stângă, provocându-i tânărului jandarm leziuni incompatibile cu viaţa.
„Nu are şanse de supravieţuire”, au spus medicii care s-au ocupat de caz.
Doctorii au explicat că jandarmul a ajuns în comă profundă şi cu şoc traumatic. El a fost supus unui examen cu computerul tomograf, care a arătat că o eventuală intervenţie neurochirurgicală nu-şi are rostul, şansele de supravieţuire fiind minime.
Ionel Jardă a fost internat în secţia de „Reanimare” şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor.
„În astfel de situaţii, evoluţia poate fi scurtă, de câteva ore, sau de câteva zile. Depinde de mai mulţi factori...”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, doctorul Tiberiu Brădăţan.
Anchetatorii înclină spre o sinucidere
La Vatra Dornei, ieri după-amiază, ancheta era în plină desfăşurare. Procurorul din cadrul Parchetului Militar îi audia pe jandarmii care erau prezenţi în clădire în momentul în care s-a produs împuşcătura.
Concluziile finale ale anchetatorilor, ne-au mărturisit surse din rândul acestora, duc către o sinucidere.
Din câte se pare, deşi nu a fost găsit nici un bilet de adio, tânărul Ionel Jardă ar fi intenţionat să-şi pună capăt zilelor în urma unor probleme amoroase, fiind părăsit recent de o tânără din Vatra Moldoviţei cu care a avut o relaţie.
Totuşi, sergentul major Jardă, au mărturisit colegi de-ai lui, avea relaţii şi cu alte fete, lăudându-se chiar la serviciu cu „palmaresul” său.
Curios este faptul că subofiţerul, angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava din anul 2004, a trecut peste toate testările psihologice de până acum.
Ultima oară a dat ochii cu psihologul Jandarmeriei Suceava în luna mai a acestui an şi nimic nu prevestea ce avea să se întâmple.
Dacă vroia să se sinucidă, şi-ar mai fi luat mâncare la pachet?
Sergentul major Ionel Jardă venise la serviciu de câteva zile, după o perioadă în care a fost în concediu.
Era bucuros că îşi găsise o gazdă nouă, o garsonieră în care se mutase de aproximativ o săptămână, mărturisea un tânăr care a stat de vorbă cu el chiar cu câteva zile în urmă.
Greu de explicat este şi de ce, dacă vroia într-adevăr să se sinucidă, a mai venit la serviciu cu pacheţelul cu mâncare.
Ambii părinţi ai lui Ionel Jardă sunt decedaţi, subofiţerul mai având o soră pe la Paşcani şi o mătuşă la Vama.
Biroul de Presă al Jandarmeriei Suceava a anunţat că va reveni cu un comunicat de presă imediat ce ancheta va fi finalizată.
A murit aseară
Aseară, în jurul orei 20:30, Ionel Jardă şi-a dat ultima suflare pe un pat din „Reanimarea” Spitalului Judeţean.
Inima tânărului jandarm a încetat să mai bată, moartea survenind în urma unui stop cardio-respirator.
În cursul zilei de astăzi, urmează a fi efectuată necropsia de către medicii legişti.
Între timp, anchetatorii încearcă să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat, ieri dimineaţă, în dispeceratul Detaşamentului de Jandarmi de la Vatra Dornei.
(28 nov 2009, 11:18:20