În organizarea Asociaţiei pentru Educaţie, Democraţie şi Toleranţă „Traian Popovici” din Fundu Moldovei, a avut loc miercuri, în sala de conferinţe a Hotelului Zimbru din Câmpulung Moldovenesc, ediţia a doua a manifestărilor culturale „Traian Popovici – Model de educaţie şi toleranţă”.
Preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie, Democraţie şi Toleranţă „Traian Popovici” din Fundu Moldovei şi totodată coordonatorul şi moderatorul acestui simpozion, profesorul Florentin Lehaci, a argumentat alegerea tematicii prin faptul că stereotipurile şi prejudecăţile sunt prezenţe ale realităţii noastre cotidiene şi pot genera clişee de gândire care la rândul lor formează atitudini. Iar rezultatul este că, nu de puţine ori, aceste clişee se extind în comportamente discriminatorii.
Printre participanţii la discuţiile despre solidaritate, toleranţă, lupta împotriva prejudecăţilor şi a crizei morale s-au numărat Dorin Popescu - consulul general al României la Cernăuţi, profesori universitari, cercetători ştiinţifici, dr. Bursuk Josef – preşedintele „Asociaţiei deţinuţilor din lagărele de concentrare şi prizonierilor din ghetou” (Cernăuţi), cadre didactice, inspectori şcolari, reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, Centrul Cultural „Bucovina”, elevi, oficialităţi locale ale comunei Fundu Moldovei.
Stereotipiile - de la al Doilea Război Mondial până în zilele noastre
Discuţiile din cadrul Simpozionului Internaţional „Prejudecăţi şi stereotipii în mentalul colectiv românesc” s-au purtat în cadrul a două module.
Primul modul, „Minorităţile – prejudecăţi, semnificaţii şi atitudini polarizante faţă de acestea”, i-a reunit cu intervenţii pe cercetător ştiinţific doctor Andi Mihalcea, de la Institutul de istorie “A.D. Xenopol” Iaşi, prof. univ. dr. Gheorghe Jernovey de la Universitatea din Cernăuţi şi universitarul sucevean Florin Pintescu.
Un punct de atracţie a fost “Memorialistica” prezentată de cernăuţeanul dr. Bursuk Josef , supravieţuitor, datorită lui Traian Popovici, al lagărelor de concentrare.
În cadrul celui de-al doilea modul, “Identităţi, instituţii şi personalităţi sub percepţie colectivă”, au avut intervenţii profesorul universitar Florin Platon, de la Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, conf. univ. Mihai Dorin şi consulul Dorin Popescu.
Din experienţa de evaluator şi de profesor, inspectorul şcolar Laurenţia Hacman a adus în discuţie prezenţa în societate a unor prejudecăţi sesizate mai puţin, prejudecăţile elevilor şi prejudecăţile profesorilor.
Traian Popovici – Model de educaţie şi toleranţă
Pe lângă temele abordate, aşa cum a precizat inspectorul şcolar Anişor Vasiliu, întâlnirea de la Câmpulung a avut şi rolul de a cinsti memoria celui care a fost Traian Popovici, avocat, doctor în drept, cunoscut pentru că în scurtul său mandat de primar al Cernăuţiului (1941 – 1942) a salvat de la deportare peste 17.000 de evrei din Bucovina.
Evenimentul s-a încadrat în continuarea campaniei de promovare a valorilor umane exprimate de dr. Traian Popovici, în acord cu spiritul civic caracteristic cetăţeanului european şi a fost posibil cu sprijinul sponsorilor şi partenerilor evenimentului: Primăria Fundu Moldovei, Societatea Culturală “Plai Mioritic” Iaşi-Chişinău-Cernăuţi, Inspectoratul Şcolar Suceava, Casa Corpului Didactic “George Tofan”, Centrul Cultural “Bucovina” Suceava.