A doua armată a ţării, aşa cum era cunoscut sistemul feroviar din România până înainte de 1989, trage să moară. Efectele sociale ale restructurărilor operate la calea ferată s-au simţit în mai mult etape, iar angajaţii din acest domeniu se tem că la începutul anului următor judeţul Suceava va avea câteva sute de şomeri în plus.
Pentru ceferiştii suceveni se anunţă o iarnă extrem de agitată, din care mulţi vor ieşi şomeri, iar alţii s-ar putea trezi salariaţi ai unor societăţi particulare cu acelaşi profil de activitate. Potrivit ultimilor date, disponibilizările de la CFR Marfă vor afecta aproximativ 6.500 de persoane dintr-un total de 18.000 la nivel naţional. În judeţul Suceava ponderea se va menţine, ceea ce se traduce prin pierderea locurilor de muncă pentru un număr de peste 200 de oameni, din totalul de 650, câţi se află pe statele de plată ale CFR Marfă în acest moment.
Sindicaliştii încă mai speră să nu se ajungă la aceste concedieri masive, sau, în caz contrar, să reuşească să-i convingă pe guvernanţi să le acorde disponibilizaţilor între 20 şi 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă.
Viitorul pare şi mai sumbru dacă se iau în calcul actualele circumstanţe din domeniul feroviar. De la începutul lunii august, cei 650 de salariaţi ai CFR Marfă din judeţul Suceava au fost trimişi prin rotaţie în şomaj tehnic. Iniţial, această măsură trebuia aplicată doar până la 1 octombrie, dar între timp termenul a fost prelungit până la sfârşitul anului 2009.
Angajaţi ai CFR Marfă, racolaţi de firmele private
Principala cauză care a condus la situaţia actuală este apariţia firmelor private de transport pe calea ferată şi concurenţa neloială pe care acestea o practică faţă de CFR Marfă. Salariaţii acestei companii se plâng de faptul că firmele particulare nu respectă normele de securitate în transportul pe calea ferată şi îşi fac de cap, fără ca nimeni să ia vreo măsură de sancţionare.
„Au oameni influenţi, care-i ajută din umbră. În timp au reuşit să racoleze oameni cu funcţii importante la CFR Marfă, care au plecat cu tot cu informaţii. Distrugerea CFR Marfă a fost premeditată pas cu pas, iar până la punerea în practică a acestui obiectiv nu mai este mult”, a mărturisit unul dintre sindicaliştii suceveni.
Un exemplu în acest sens ar fi Călin Graţian, o persoană care a ocupat o funcţie de conducere importantă în cadrul CFR Marfă în cursul acestui an, iar imediat a plecat ca şef la firma Grup Feroviar Român (GFR) Bucureşti.
„Sunt prea multe coincidenţe ca să mai credem în acestea. Noi ne luptăm să ne facem treaba cât mai bine, iar la nivel central se jonglează cu funcţii de conducere, influenţe şi relaţii”, a spus cu năduf un ceferist sucevean.
Acesta a adăugat că până şi apropierea de nume între firma privată GFR şi CFR este menită a duce în eroare clienţii, cum s-a întâmplat, de altfel, în mai multe situaţii.
Firmele private lucrează cu pensionari şi fără respectarea normelor de securitate
O altă problemă ridicată de salariaţii CFR Marfă din judeţul Suceava este aceea că firmele private nu respectă regulile de securitate. De exemplu, vagoanele care transportă fier vechi sunt încărcate cu mult peste limita admisă şi nu sunt asigurate cu plasă de protecţie pentru a preveni apariţia unor accidente în timpul mersului.
„Pentru că vagoanele sunt încărcate peste limita admisă, există riscul ca, la viteze mari, bucăţi de fier să se desprindă şi să accidenteze mortal persoanele care se află în apropierea căii de rulare”, a detaliat un alt ceferist pericolul transportului de fier vechi în condiţii care nu respectă regulile de securitate.
Explicaţia este destul de simplă şi arată că orice plasă care nu se aşează pe vagon le aduce operatorilor privaţi economii importante la buget.
Un alt aspect semnalat de ceferişti priveşte cântărirea vagoanelor. De multe ori, această operaţiune este sărită, ceea ce conduce la alte economii pentru transportatorii privaţi.
„În acest fel se explică de ce firmele private merg pe profit, iar CFR Marfă este doar în pierdere. Cum se poate ca CFR Marfă, care are vagoane proprii, să meargă în pierdere, iar firmele particulare, care au vagoane închiriate, să fie mereu pe profit? Doar prin alte manevre frauduloase şi care afectează siguranţa circulaţiei pe calea ferată. În plus, ei lucrează cu pensionari proveniţi tot din sistemul nostru, pe care-i plătesc probabil cu salariul minim pe economie”, au mărturisit sindicaliştii suceveni din domeniul feroviar.
Salariaţii rămaşi în compania CFR Marfă sunt sceptici că cineva doreşte să rezolve problemele şi se aşteaptă la ce este mai rău în următoarele luni.
(27 nov 2009, 19:34:09