O bătrână în vârstă de 76 de ani a fost accidentată grav după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni. Evenimentul rutier s-a produs sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Suceava, pe locul marcat din apropierea Palatului de Justiţie Suceava.
Poliţia precizează că Marius C., în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a lovit-o pe Artimisia N., în vârstă de 76 de ani, localnică, aflată în traversare pe trecerea de pietoni. Totuşi, subliniază oamenii legii, bătrâna a încercat să treacă strada în grabă şi fără să se asigure, având partea ei de culpă în producerea accidentului.
Trecerile de pietoni din zona Areni – Bancă sunt considerate printre cele mai periculoase din municipiul Suceava, pe de o parte pentru că nu sunt amplasate în locuri în care sunt semafoare, iar pe de altă parte pentru că şoferii rulează cu viteze destul de mari, iar o parte dintre pietoni nu se asigură la traversare.