Comuna Suceviţa este sprijinită financiar pentru a-şi realiza documentaţia necesară includerii Bisericii Învierii de la Mănăstirea Suceviţa în patrimoniul UNESCO. Consiliul Judeţean Suceava a alocat, ieri, fonduri pentru finanţarea planului urbanistic general (PUG) al comunei, necesar pentru documentaţia de bază.
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre suma de 50.000 de lei necesară finalizării documentaţiei. Sprijinul Consiliului Judeţean vine după ce, în vara acestui an, Suceviţa a ratat includerea bisericii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Comitetul UNESCO solicitând României o completare a documentaţiei.
Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost singurul sit propus de România, Comitetului, pentru 2009, ca o extindere a poziţiei ocupate deja în Lista UNESCO cu bisericile din nordul Moldovei. Pentru a putea realiza acest lucru în sesiunea de anul viitor a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice trebuie să prezinte un plan de management extins pentru toate bisericile din Nordul Moldovei, incluse deja în Lista Patrimoniului Mondial, să marcheze direcţiile de dezvoltare a infrastructurii, să adopte măsuri în zona de protecţie a monumentului, în relaţie cu proiectele turistice şi să ia măsuri de contorizare a vizitatorilor.