Un tânăr de 25 ani, din Suceava, care a fugit din Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde medicii îi investigau rana abdominală pe care şi-o provocase singur cu un cuţit, s-a reîntors la un sfert de oră fiindcă a fost călcat de o maşină.
Marius C. a ajuns prima oară la Spitalul Judeţean de Urgenţă miercuri, la ora 10.47, după ce s-a tăiat pe abdomen, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.
Cadrele medico-sanitare care s-au ocupat de caz au declarat că tânărul a făcut un adevărat scandal la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după care a fugit din spital. El s-a reîntors câteva minute mai târziu, la braţul poliţiştilor de la Circulaţie, cu leziuni noi, suferite în urma unui accident rutier în care fusese implicat între timp.
A traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Suceava, Marius C. a fost acroşat de un autotractor cu semiremorcă în timp ce traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11.05, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, iar victima s-a ales cu leziuni pentru care va necesita 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale. Marius C. a fost internat în secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, cu traumatisme la piciorul şi mâna stângă.
Supus unui consult psihiatric
Medicii care-l au în grijă au declarat că starea de sănătate a tânărului este bună, însă acesta a fost sedat „din cauza comportamentului său imprevizibil”. „Pacientul urmează a fi supus unui consult psihiatric”, a subliniat, ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Tiberiu Brădăţan.