Aproape 17.200 de pensionari din judeţul Suceava au primit noua pensie socială minim garantată, de 350 de lei/persoană. Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, în luna octombrie a.c., 17.126 de pensionari suceveni au primit pensia socială minimă cu noua valoare, în condiţiile în care până în momentul de faţă aceasta era de 300 de lei. Pensia socială de 350 de lei a ajuns la 6.500 de pensionari agricultori şi la 10.626 de pensionari de asigurări sociale.
Pe de altă parte, Camelia Chitul a precizat că, în cursul lunii octombrie a.c., s-a plătit şi ultima tranşă din sumele stabilite suplimentar pentru pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 – 30 octombrie 2009 şi care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 100/2008. Chitul a explicat că actul normativ are ca scop eliminarea inechităţilor între persoanele care au desfăşurat activitatea în fostele grupe I sau/şi II de muncă, în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor. Directorul CJP Suceava a precizat că în luna octombrie 2009 această instituţie a plătit aceste drepturi pentru 7.556 de pensionari.
„Nu în ultimul rând, trebuie spus că un pilon de bază în cadrul activităţii Casei Judeţene de Pensii Suceava este activitatea Direcţiei de stabiliri şi plăţi pensii, având în vedere numărul mare de beneficiari cărora se adresează multitudinea prestaţiilor acordate, precum şi legislaţia diversă ce reglementează întreaga activitate. Raportat la numărul pensionarilor aflaţi în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Suceava, peste 200.000, instituţia noastră se situează pe locul şapte la nivel naţional, fapt care conduce implicit la un volum mare de activitate”, a spus Camelia Chitul.