Până la finele lunii noiembrie, toţi salariaţii municipalităţii sucevene vor sta acasă timp de patru zile lucrătoare, fără a fi plătiţi.
Pentru ca activitatea Primăriei Suceava să nu fie afectată de lipsa de personal, angajaţii îşi vor lua pe rând zile libere, prin rotaţie.
Măsura trimiterii în concediu fără plată a salariaţilor a fost discutată cu reprezentanţii sindicali ai funcţionarilor din primărie de către primarul Ion Lungu, aceasta fiind impusă de necesitatea reducerii cheltuielilor de personal, conform Legii 329/2009.
„Am luat decizia ca din cele opt zile de concediu fără plată impuse de Guvern, jumătate să fie luate luna aceasta, iar jumătate luna viitoare. Toţi angajaţii primăriei vor avea câte patru zile libere, fără plată, în noiembrie şi decembrie, cu o singură excepţie – personalul medical din unităţile şcolare. Cel puţin luna aceasta, în contextul epidemiei de gripă nouă, nu le putem acorda zile libere, dar le vom echivala cele patru zile fără plată prin reducerea programului zilnic de lucru”, a declarat ieri şeful municipalităţii sucevene.
Cele opt zile libere fără plată se vor regăsi şi pe statul de plată al primarului Sucevei, care e decis să fie prezent la muncă şi în zilele libere, motivat de numeroasele lucrări pe care trebuie să le supravegheze şi de programul de lucru aglomerat.