O adolescentă în vârstă de 14 ani a reclamat la poliţie că, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost obligată să întreţină relaţii sexuale normale şi orale în spatele unei şcoli.
Violul, a povestit adolescenta, Camelia B., din oraşul Dolhasca, s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 18:00, în spatele şcolii comunale Brodina, iar agresorul este, susţine reclamanta, un tânăr în vârstă de 21 de ani, tot din Dolhasca (Ionuţ B.)
Poliţiştii din Dolhasca au deschis o anchetă în acest caz, însă, din informaţiile pe care le deţinem, există suspiciuni cu privire la veridicitatea reclamaţiei, mai ales că aceeaşi minoră a reclamat acum câteva luni un alt viol, care însă nu s-a confirmat.