Toate spitalele din judeţ sunt în carantină, dar acest lucru nu îi poate opri pe cei care doresc neapărat să pătrundă în unităţile sanitare.
La Spitalul Suceava, deşi conducerea a luat măsuri suplimentare pentru limitarea accesului vizitatorilor în incintă, mulţi dintre aparţinători reuşesc să treacă de bariere şi să ajungă până în saloanele bolnavilor. Accesul le este uşurat de şantierele în lucru din spital, din cauza cărora câteva uşi rămân mereu deschise pentru muncitori, dar şi de slaba vigilenţă a portarilor de la uşi.
Paza şi protecţia spitalului, asigurate, din decembrie, de o firmă specializată
Câteva imagini surprinse marţi după amiază în spital, cu un telefon mobil, arată cum un angajat al unităţii pus să păzească una din căile de acces spre secţii cedează în faţa insistenţei aparţinătorilor şi le permite acestora să urce la etajele superioare, chiar şi în lipsa papucilor de unică folosinţă.
Informat asupra situaţiei, ieri, directorul Spitalului, Vasile Rîmbu, a avertizat că va urmări portarii la lucru şi va lua măsuri drastice împotriva celor care greşesc.
El a adăugat că, de luna viitoare, intenţionează să îmbunătăţească securizarea spitalului prin angajarea unei firme specializate în pază şi protecţie.
„În decembrie, după ce voi obţine aprobările necesare, voi organiza o licitaţie şi voi încheia un contract cu o societate de profil”, a spus Rîmbu.
Din această săptămână, toate unităţile spitaliceşti din judeţ au intrat în carantină pentru a preveni răspândirea gripei cu virusul AH1N1.
La Spitalul Suceava, vizitele au fost interzise, iar la intrările în spital şi pe secţii au fost postate afişe care avertizează asupra restricţionării accesului în contextul situaţiei de criză. Personalul medico-sanitar a primit în scris un plan privitor la măsurile pe care trebuie să le ia, angajaţii fiind avertizaţi că riscă să ajungă în faţa comisiei de disciplină dacă nu respectă regulile.