Municipiul Suceava riscă să nu primească ultima tranşă de bani, dintr-o finanţare europeană nerambursabilă de peste 33 de milioane de euro, din cauza lipsei unei gropi de gunoi ecologice, la care să fie transportate deşeurile produse aici şi în localităţile din jur.
Edilul şef al Sucevei, Ion Lungu, a precizat că acest lucru i-a fost adus la cunoştinţă de raportorul Comisiei Europene pe proiectul ISPA, cu care a avut o întrevedere la începutul acestei săptămâni.
“Pe partea de apă (TMUCB), proiectul este realizat în proporţie de 35,8%, pe partea de canalizare (Pfeiffer) – 56,6%, iar la modernizarea staţiei de tratare - epurare (Dytras) – 46,2%. Cu toate întârzierile care sunt, nu este în pericol proiectul ISPA de la Suceava, chiar dacă avem întârzieri pe partea de apă potabilă. O problemă care poate să ne creeze dificultăţi este cea legată de crearea unei noi gropi ecologice, pentru că ultima plată din cadrul proiectului ISPA este condiţionată de rezolvarea problemei gropii de gunoi de pe malul râului Suceava”, a declarat Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene a spus că problema este rezolvată pe jumătate, în sensul că respectiva groapă de gunoi a fost închisă de la începutul anului, dar că îşi pune speranţa că va fi rezolvată şi a doua parte, adică realizarea unei gropi ecologice de depozitare a deşeurilor.
“Sper să fie pus în practică planul aprobat de Consiliul Judeţean şi anul viitor, până la expirarea proiectului ISPA, la 31 decembrie, să dăm în funcţiune o primă celulă a gropii ecologice”, a adăugat Ion Lungu.