Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Când m-am dus vineri, după prânz, să mă întâlnesc cu A.G., vă mărturisesc că pentru prima oară după foarte mulţi ani, mi-a fost puţin teamă: nu-l văzusem niciodată „face to face” pe A.G. şi nu eram deloc convins că se va lăsa atras în interviul pe care voiam să i-l iau (urmăriţi, vă rog, diseară, „Dansul pe sârmă” de la PLUS TV, veţi întâlni o fiinţă deosebită care spune orice în afară de banalităţi), chit că (mulţumesc!) Bobby Stroe discutase cu el şi-mi confirmase disponibilitatea lui.
Era pe hol, freca un laptop. Cu treabă, nu cu jocuri. Mi-a zâmbit, mi-a spus că m-aştepta şi că putem începe. A mai durat un sfert de oră bun în care colegul meu Ionuţ a montat toate alea. Cele 50 de minute s-au scurs într-o clipită. Am mai discutat vreo 10-15, apoi ne-am dat întâlnire seara, la concert.
Ora 21. În sală, la „Vox”, cam aceiaşi fani din totdeauna. Ba chiar mult mai puţini decât în alte ocazii. De ce oare? Fiindcă 30 de lei, cât costa biletul, erau totuşi o sumă rezonabilă.
Aşadar, cei vreo 40-50 de spectatori au rămas cam tot atâţia până la sfârşit, deşi unii mai dădeau telefoane, după primele două-trei piese, probabil pentru a-i chema şi pe alţii la uluitoarea demonstraţie de virtuozitate la care asistam.
A.G., dincolo de tehnica impecabilă la chitară, dincolo de vocea penetrantă şi profundă (ca a oricărui texan, că zău că asta merita el să fie, texan!) A.G. este un showman perfect. Dar într-un fel complet diferit de al oricărui alt muzician: spune între piese nişte chestii speciale, un melanj neverosimil de vorbe adânci, de umor de cea mai bună calitate, de adevăruri şi de amintiri.
Cea mai aplaudată zicere a lui A.G. a fost declaraţia sa de implicare profundă în „campania împotriva recesiunii spirituale”! Recesiune pe care o simţim şi răs-simţim destui dintre noi, cei care, asemenea lui A.G., ne simţim înecaţi de „voma spirituală” deversată prin canalele audiovizualului românesc.
Am semnat cu entuziasm şi petiţia lui de introducere a unei noi sărbători: Ziua Naţională a Blues-ului! Are până acum vreo 1.000 de semnatari. Îi mai trebuie vreo... 99.000! Dacă vă trece prin suflet (şi minte) să semnaţi, o găsiţi şi pe net la www.petitiionline.ro.
Dacă vă mai spun şi că, printre cele peste 20 de piese cântate preţ de peste două ore a cântat şi „Blackbird” a lui Beatles, veţi înţelege că domnului Weinberger nu-i poţi spune altfel.
