Primăria Suceava va penaliza, începând de săptămâna viitoare, firmele care înregistrează întârzieri la lucrările de termoficare din municipiu. Primarul Ion Lungu a precizat că, în mod normal, începând de astăzi, 31 octombrie 2009, toţi sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic ar trebui să beneficieze de apă caldă şi căldură.
„Din punctul meu de vedere, începând de sâmbătă, 31 octombrie a.c., toţi sucevenii ar trebui să beneficieze de căldură şi apă caldă. Iar la firmele care nu vor finaliza lucrările în cursul zilei de sâmbătă, vom face o analiză săptămâna viitoare şi vom aplica penalităţile prevăzute în contact pentru întârzierea lucrărilor”, a declarat Ion Lungu.
El a adăugat că, potrivit contractelor încheiate, penalităţile aplicate vor fi în cuantum de 1% pe zi din valoarea lucrărilor nefinalizate. Lungu a precizat că, până vineri, 30 octombrie, doar trei dintre cele 52 de puncte termice din Suceava nu funcţionau la întreaga capacitate. Este vorba despre trei puncte termice din Burdujeni – Cuza Vodă, Tipografie şi unul din cartierul Obcini.
„La aceste puncte s-a reluat doar parţial furnizarea apei calde, urmând ca până sâmbătă (n.r.- astăzi) să se rezolve şi ultimele probleme. Dar dacă firmele care execută lucrările de termoficare nu vor termina la timp, nu voi avea nici un fel de toleranţă sau de clemenţă şi voi aplica sancţiuni”, a spus primarul Sucevei.
Pe de altă parte, Ion Lungu a precizat că până la data de 15 noiembrie 2009, firmele care au executat aceste lucrări au obligaţia de a reface zonele afectate de şantierele de lucru.
„Oamenii au dreptate. Şi eu am o mare nemulţumire la adresa firmelor din construcţie. Şi cum am mai spus, nu tot timpul avem pârghii să intervenim. În acelaşi timp, dacă privim partea plină a paharului, sunt multe oraşe mari din ţară care nu au apă caldă şi căldură. În aceste perioade destul de grele, chiar dacă pare banal, este un lucru pozitiv că majoritatea sucevenilor au apă caldă şi căldură”, a mai declarat Lungu.
(31 oct 2009, 11:29:37