Poliţia Suceava a demarat cercetări în cazul unui băiat de 9 ani, internat luni, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, în urma unei agresiuni.
Din câte se pare, minorul, Alessio H., din Dumbrăveni, a fost bătut de tatăl unui copil cu care avusese o dispută.
Ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberiu Brădăţan, a arătat că victima a fost internată în secţia de Chirurgie Infantilă cu un traumatism cranio-cerebral minor. Medicul a subliniat că, din punct de vedere fizic, starea de sănătate a copilului este bună, însă rămâne de evaluat aspectul psiho-emoţional.
“Pacientul va fi examinat şi de un neuro-psihiatru”, a spus medicul.
Ieri, Biroul de Presă al IPJ Suceava nu a putut oferi amănunte suplimentare, motivând că agentul care s-a ocupat de acest caz nu răspunde la telefon.