O adolescentă de 17 ani a ajuns ieri la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce a căzut trei metri în gol, peste o balustradă a Palatului de Justiţie Suceava. Petronela Ciobanu, din Ipoteşti, s-a rănit în jurul orei 11.00, când, jucându-se pe balustrada scărilor din incinta Curţii de Apel Suceava, a alunecat şi a căzut pe spate, la nivelul dintre etajul 1 şi parter.
La scurt timp după ce jandarmii de la serviciul de pază şi protecţie a Palatului de Justiţie au apelat numărul de urgenţă 112, la faţa locului a sosit un echipaj de la SMURD Suceava şi o autosanitară a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Tânăra, care era conştientă şi acuza dureri în zona şoldului, a fost transportată la Spitalul Suceava, unde a fost internată în secţia Chirurgie Infantilă.
Medicii care au preluat-o au declarat că starea adolescentei este bună, aceasta suferind doar un traumatism cranio-cerebral minor şi câteva vânătăi pe corp.
De menţionat că întreaga scenă a fost surprinsă pe camerele de supraveghere video instalate în clădirea Palatului de Justiţie.
În imaginile cu pricina, ce pot fi văzute pe site-ul ziarului nostru (www.monitorulsv.ro), se vede clar cum tânăra se apleacă peste balustradă, îşi pierde echilibrul şi cade.
(28 oct 2009, 19:03:03
Daca era un copil nesupravegheat, mai inteleg, dar la 17 ani...
Oare fata aia este intreaga la cap (si aici nu ma refer la urmarile cazaturii) ?