Locuitorii din trei mari cartiere ale Sucevei, Obcini, George Enescu şi Zamca, nu vor beneficia astăzi de apă caldă şi căldură aproximativ 12 ore, timp în care vor fi făcute lucrări de remediere a unei avarii apărute pe magistrala II de termoficare.
Furnizarea apei calde şi a energiei termice de încălzire a locuinţelor se va întrerupe de la ora 07.00, pentru a fi executate lucrările de reparare a avariei apărute în zona blocului Belvedere, iar reluarea acestor servicii se va face în aceeaşi zi, dar după ora 19.00.
În ciuda lucrărilor de modernizare a reţelelor de termoficare, în cadrul cărora, anul acesta, au fost înlocuite o parte din conductele magistralelor de termoficare, de cum a început furnizarea apei calde şi căldurii pe magistrala II, în numai câteva zile s-au înregistrat cel puţin trei mari avarii, care au lăsat populaţia fără apă caldă şi căldură. Toate avariile au apărut în zonele care nu au fost încă făcute modernizări, vechimea conductelor, de aproximativ 50 de ani, fiind principala cauză a acestor incidente neplăcute, în urma cărora mii de familii rămân temporar fără apă caldă şi căldură.
(27 oct 2009, 11:56:18
Daca anul trecut a fost campanie electorala, apa calda a fost oprita doar 2 saptamani. Anul acesta am fost .....