La scurt timp după ce apele râului Suceava au fost otrăvite cu o substanţă necunoscută, cauzând moartea a mii de peşti, fără ca vinovaţii să fie identificaţi, un nou caz de poluare gravă a apelor din judeţ a apărut pe un afluent al râului Moldova, în dreptul oraşului Frasin.
La fel ca şi în cazul otrăvirii peştilor de pe râul Suceava, inspectorii de mediu şi cei ai Apelor Române nu au nici un indiciu asupra substanţei cu care au fost poluate apele pârâului Suha, pentru a putea încerca să dea de urma vinovaţilor.
Poluarea apelor pârâului Suha, afluent al râului Moldoviţa, pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, a fost semnalată miercuri dimineaţa, de localnici.
Astfel, pe suprafaţa apei putea fi observată o spumă albicioasă, dar şi numeroşi peşti omorâţi de prezenţa substanţei poluante.
În urma cercetărilor făcute de reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava şi ai Gărzii de Mediu, pe pietrişul de pe malul pârâului a fost găsită o substanţă grasă, cu miros rânced, de culoare galben maronie şi vâscoasă, care, în contact cu apa, se coagulează, devenind albicioasă, spumantă, lucioasă, dar se şi depune pe fundul apei.
Proba prelevată de la locul incidentului, din pârâul Suha, prezintă depăşiri la substanţele consumatoare de oxigen, precum şi o uşoară creştere a alcalinităţii apei, modificări provocate de prezenţa în apă a substanţei neidentificate.
Pentru a fi determinaţi compuşii organici din substanţa cu care au fost poluate apele pârâului Suha pe distanţa de doi kilometri, probele prelevate au fost trimise şi la Laboratorul Regional Bacău al Agenţiei de Protecţie a Mediului.
În lipsa altor informaţii, atât SGA, cât şi Garda de Mediu au încadrat fenomenul în categoria de incidente de mediu, cu autor necunoscut, urmând ca Poliţia Frasin să continue cercetările de identificare a vinovaţilor.
Singura veste bună este că apele râului Moldova nu au fost atât de puternic afectate de poluarea de pe Suha, probele luate şi analizate în amonte şi în aval încadrându-se în parametrii normali.
Dacă substanţa cu care au fost poluate apele şi au fost ucişi mii de peşti nu va fi clar identificată, pentru a da indicii asupra făptaşilor, există toate şansele ca astfel de incidente să se repete tot mai des, fără ca cei vinovaţi să fie opriţi şi traşi la răspundere.