La Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava, cei mai mulţi suceveni au optat, anul acesta, pentru cursurile de pian şi orgă.
Având aceeaşi structură de învăţământ ca majoritatea şcolilor populare din ţară, instituţia organizează cursuri de formare şi perfecţionare în domeniul artistic: arte vizuale, coregrafie şi muzică.
În anul şcolar 2009 – 2010, afluenţa mare a fost pentru pian şi orgă, locuri disponibile existând, la această oră, doar pentru cursurile de dans modern, pentru copii cu vârsta între 7 şi 13 ani.
Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu” oferă, în fiecare an, posibilitatea unui studiu amănunţit în domeniul muzicii şi al artei. „Oricine îşi descoperă vreun talent ascuns apelează la noi, dar sunt şi cei care vin să înveţe să cânte la un instrument pentru a-şi câştiga existenţa. Totuşi, scopul nostru este de a-i educa din punct de vedere artistic”, a declarat directorul Centrului Cultural Bucovina, Petre Horvat, din care face parte şi Şcoala Populară de Arte Suceava.
Durata şcolarizării se face în funcţie de specializarea dorită, cursurile de dans având durata cea mai mică, de doi ani. Orele sunt susţinute de profesori de specialitate.
La Şcoala Populară de Arte se pot înscrie atât adolescenţi, cât şi adulţi, iar taxa de şcolarizare este de 450 de lei pe an.
Pe parcursul anilor de studiu, elevii desfăşoară activităţi culturale, pentru a-şi testa cunoştinţele dobândite în cadrul cursurilor.
Şcoala Populară de Arte are în subordine şi câteva secţii externe, la Stroieşti şi Ciocăneşti (dans popular) şi Izvoarele Sucevei (încondeiatul ouălor).