Turiştii care se aventurează la Vatra Dornei se vor gândi de două ori înainte de a reveni în această staţiune. Asta dacă vor mai reveni vreodată, după experienţele pe care le trăiesc în staţiune, mai ales în zilele ploioase.
Lucrările la noua pârtie de schi a oraşului, care se construieşte în capătul străzii Parc, au transformat staţiunea Vatra Dornei într-o mocirlă. Dezorganizarea firmei care se ocupă cu derularea acestei investiţii de 3,2 milioane de euro, dublată de neputinţa sau lipsa de voinţă a reprezentanţilor administraţiei locale dornene, au făcut ca pe strada Parc să se poată circula doar cu cizme de cauciuc. Greu de crezut că turiştii care au ales să se cazeze într-una din pensiunile din zonă şi-au pus în bagaj încălţăminte pentru şantier.
Practic, de la noua pârtie de schi, aflată în vecinătatea pârtiei de sanie pentru concursuri din Vatra Dornei, tone de pietriş şi mâl au luat-o la vale antrenate de apa de ploaie care se scurge de pe versanţi.
Râurile de nămol se scurg liniştite pe străzi, iar în anumite locuri formează chiar mici cascade înainte de a se vărsa în râul Dorna.
Partea proastă este că aceste ape maronii ascund alte capcane. Este vorba de gropile din carosabil, care la Vatra Dornei sunt la tot pasul, şi care îi determină pe şoferi să dea drumul unui potop de înjurături şi nemulţumiri.
Imaginile surprinse ieri la Vatra Dornei, după numai câteva ore de ploaie, sunt sugestive pentru modul în care conducerea Primăriei ştie să atragă turiştii şi să deruleze o investiţie importantă pentru comunitate.
Şi oamenii din Vatra Dornei spun că ceea ce am văzut ieri în oraş este nimic faţă de zilele de vară, cu ploi torenţiale.
Jumătate din banii pentru pârtie provin dintr-o finanţare europeană
Valoarea totală a noii pârtii de schi se ridică la peste 3,25 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro sunt fonduri europene. Noua pârtie va avea o lungime de 900 de metri, iar lucrările vizează realizarea instalaţiei de transport cu cablu de tip teleschi, a instalaţiei de produs zăpada artificială şi a iluminării nocturne pe pârtie.
De asemenea, din fondurile pentru acest proiect se va construi o clădire multifuncţională la baza pârtiei şi se va face racordarea la utilităţi.
Demarate în primăvara acestui an, lucrările la noua pârtie ar trebui finalizate anul viitor, pentru a fi funcţională în iarna 2010-2011.