Colonelul Ioan Burlui a preluat, ieri, oficial, funcţia de şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, în cadrul unei ceremonii oficiale de primire a comenzii şi a drapelului de luptă al unităţii.
În prezenţa prefectului de Suceava, Sorin Popescu, colonelul Costică Ungureanu, cel care a condus ISU Suceava în ultimele şase luni, şi care a primit decizie de pensionare, după o carieră de 31 de ani, i-a predat ştacheta colegului său.
Colonelul Ioan Burlui ocupă funcţia de inspector şef cu titlu interimar, fiind împuternicit la conducere până când se va stabili organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei.
În vârstă de 48 de ani, Burlui a fost, în ultimii doi ani, prim adjunct al şefului ISU Suceava, având o bogată experienţă în domeniu. Conform CV-ului postat pe site-ul ISU Suceava, acesta a absolvit Şcoala de Ofiţeri Activi – arma pompieri şi Academia de Studii Economice, din 1987 activând în cadrul Grupei de Pompieri de la Suceava. Comandant de companie, şef serviciu logistică, locţiitor comandant grup - sunt doar câteva dintre funcţiile de conducere pe care acesta le-a deţinut.
(18 oct 2009, 21:09:28
Belea pe capul vostru!