Noii directori ai Direcţiei Silvice Suceava au preluat în mod oficial conducerea acestei instituţii, în cadrul unei ceremonii cât se poate de discrete, la care au participat prefectul judeţului, Sorin Popescu, şefii de ocoale silvice şi angajaţii instituţiei.
După ce a citit ordinele de încetare a mandatelor foştilor şefi ai Direcţiei Silvice, Sorin Ciobanu, Valerian Solovăstru (acesta asigurând în prezent şefia RNP) şi Vasile Rusu, prin desfiinţarea posturilor de director coordonator, director coordonator tehnic şi director coordonator economic, pe care aceştia le ocupau, prefectul a dat citire deciziilor prin care la conducerea acestei instituţii au fost numiţi Mihai Miheţiu – director, Marius Răguşitu – director tehnic şi Silvia Făgurel – director economic.
„În primul rând vreau să mulţumesc vechii conduceri, domnilor Ciobanu, Solovăstru şi Rusu pentru efortul pe care l-au depus în anul 2009. Efort care a făcut ca Direcţia Silvică Suceava să fie la realizări pe primul loc în ţară”, a declarat prefectul Sorin Popescu.
La rândul său, fostul director coordonator al Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a subliniat că în primele nouă luni ale anului 2009 această instituţie a reuşit să realizeze toţi indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractul de management pentru o perioadă de un an.
„Regret că nu am putut să duc la capăt acest contract de management, iar la sfârşit de an să dovedim că Direcţia Silvică este printre primele din ţară. Rezultatele bune s-au datorat efortului cumulat al personalului silvic al şefilor de ocoale, al colegilor de la Direcţie, cărora le mulţumesc”, a spus Sorin Ciobanu. Acesta a fost completat de fostul director economic al instituţiei, Vasile Rusu, care a precizat că Direcţia Silvică Suceava „a asigurat 200% din profitul Regiei Naţionale a Pădurilor”.
Schimbări de conduceri la unele ocoale silvice
Noul director al Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu, a precizat că le mulţumeşte celor care l-au susţinut desemnarea lui în acest post.
„Vă asigur pe toţi că din acest moment, în această instituţie importantă se vor lua toate măsurile necesare pentru ca efectele crizei pe care o traversăm să fie diminuate”, a spus Miheţiu.
În ceea ce o priveşte pe Silvia Făgurel, noua director economic, aceasta a precizat că îşi doreşte ca noua conducere să aibă aceleaşi rezultate obţinute de Direcţia Silvică în primele nouă luni ale anului.
Nu în ultimul rând, directorul tehnic al instituţiei, Marius Răguşitu, a precizat că „sunt onorat să fac parte din această echipă managerială şi sper să reuşesc să mă ridic la nivelul predecesorilor mei, domnul Miheţiu şi Solovăstru”.
Înainte de a prelua şefia Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu a activat ca inginer la biroul pază şi protecţie, însă a deţinut şi funcţia de director tehnic al instituţiei din 2005 până la începutul acestui an.
După instalarea oficială în funcţie, Mihai Miheţiu i-a convocat, pe rând, pe toţi şefii de ocoale silvice, pentru o discuţie între patru ochi. Din informaţiile pe care le avem, una dintre primele decizii pe care le va lua Mihai Miheţiu va fi schimbarea a şase sau şapte şefi de ocoale silvice, care au fost numiţi în funcţie la începutul lunii iunie 2009.