18 poliţişti de frontieră, faţă de 43 anul trecut, au fost sancţionaţi disciplinar, în primele nouă luni ale anului în curs, cu mustrări scrise, diminuarea drepturilor salariale şi amânarea promovării în grad, iar alţi 63 au fost recompensaţi.
Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul Ilie Poroch-Seriţan, după bilanţul activităţii din primele nouă luni ale anului 2009.
Acesta a mai afirmat că, în aceeaşi perioadă, prin punctele de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava au circulat 1.614.519 persoane şi 526.558 mijloace de transport.
Poroch a precizat că în perioada analizată se constată scăderea cu 37% a numărului cetăţenilor străini cărora nu li s-a permis intrarea în România, comparativ cu perioada similară din 2008.
S-au aplicat 585 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 446.170 lei, iar valoarea bunurilor reţinute în vederea confiscării este de peste 1,6 milioane lei, din care 341 de mii de pachete de ţigări în valoare de aproximativ 1,4 milioane lei, totodată fiind înregistrate 12 treceri ilegale.
La întrunirea prezidată de adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, subcomisar Mihai Prelipcean, a participat şi directorul Direcţiei de supraveghere şi control trecere frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, comisar şef Haralambie Dumitru.