Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu trebuie să-şi facă griji serioase pentru alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Un candidat surpriză îşi face încălzirea şi ameninţă că-şi va spulbera adversarii, iar apoi va trece la măsuri radicale, cum ar fi introducerea pedepsei cu moartea prin tragere în ţeapă.
Candidatul Ion Plesciuc este originar din Dorneşti, dar de mai mulţi ani s-a mutat la Agigea, în judeţul Constanţa. Potrivit CV-ului, a absolvit opt clase şi o şcoală profesională în domeniul construcţiilor. Timp de 13 ani, din 1978 şi până în 1991, a lucrat în Rădăuţi, la un punct termic, iar ulterior a muncit şi în câteva ţări străine, Germania (1992-1994), Israel (1996-1998) şi Spania (2005-2007).
Despre motivele care l-au împins spre Cotroceni se întreabă şi răspunde singur. „De ce am hotărât să candidez la Preşedinţia României? Pentru că sunt singurul candidat care are curajul necesar şi soluţii reale de a scoate ţara din criză şi să scăpăm de mafia comunistă şi de marii corupţi”, a precizat acest Robin Hood al zilelor noastre.
Ţeapa, „garantul unei democraţii adevărate”
Candidatul la cea mai înaltă funcţie în stat ştie şi cum va scăpa România de corupţi.
„Voi introduce pedeapsa cu moartea prin tragere în ţeapă, această lege va fi valabilă şi pentru mine. Prin această lege va scădea criminalitatea cu 99 la sută. De ce am ales pedeapsa cu moartea prin tragerea în ţeapă? Pentru că a dat randament în trecut, şi în vremuri de criză avem nevoie de legi de criză. Numai aşa putem descuraja infractorii să comită crime, tâlhării, violuri, pedofilii, trădări de ţară şi corupţie. Această lege va aduce milioane de euro la bugetul de stat, că nu va mai fi nevoie de prea multe forţe de ordine, penitenciarele vor da faliment deoarece persoanele care comit mici infracţiuni vor fi condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Ţeapa va fi garantul unei democraţii adevărate şi al unui trai decent prin muncă cinstită”, sunt promisiunile electorale ale lui Ion Plesciuc.
Acesta a mai anunţat că vrea să verifice toate averile obţinute ilicit de marii corupţi ai României, iar cine nu-şi poate justifica averea prin acte, va rămâne fără ea.
„Am şanse foarte mari să ajung preşedintele ţării”
Optimismul debordant de care dă dovadă Ion Plesciuc îl face să creadă că toţi contracandidaţii săi vor depune eforturi importante pentru a-l contracara.
„Stimaţi cetăţeni, eu nu sunt un sfânt, m-am comportat ca orice cetăţean normal în societate, dar actualii contracandidaţi vor cheltui sute de mii de euro ca să mă denigreze şi să mă scoată din cursa electorală, fiind conştienţi că am cea mai bună şi reală platformă electorală şi am şanse foarte mari să ajung preşedintele ţării. Dacă vreţi să trăiţi decent într-o Românie liberă şi prosperă vă sfătuiesc să nu-i băgaţi în seamă, că propaganda comunistă încă funcţionează”, a spus cel care se visează preşedinte al ţării.
Plesciuc a ameninţat că aruncă în aer un pod
Ion Plesciuc este un client mai vechi al oamenilor legii. Ultima sa ispravă datează din martie anul trecut. Aflat la volanul unui jeep, Plesciuc s-a oprit pe podul de peste Canalul Dunăre - Marea Neagră şi a anunţat la Serviciul de Urgenţe 112 că va detona două grenade dacă nu va fi lăsat să discute cu preşedinţii Traian Băsescu, George W. Bush şi Vladimir Putin, care participau la Summit-ul NATO de la Neptun.
Bărbatul dorea un milion de euro de la cei trei lideri politici, dar în final s-a ales cu o amendă. Pentru detensionarea situaţiei au intervenit trupele DIAS şi ale SPP. Discuţiile nu au dat roade, fapt ce a condus la intervenţia în forţă a trupelor DIAS, nu înainte ca Plesciuc să lovească cu maşina un autovehicul al pirotehniştilor. Totul s-a încheiat după ce echipele DIAS au spart gemurile jeepului cu bâte şi l-au scos din maşină. Pretendentul la fotoliul de la Cotroceni a fost încătuşat şi dus cu o ambulanţă la Spitalul de Psihiatrie de la Palazu Mare. În maşină nu s-a găsit nici un dispozitiv exploziv.
(14 oct 2009, 11:17:41
Ioaneee, vezi la Vadim poate mai are niste Rudotel ramas pe undeva..