Apa caldă va curge din nou la robinetele sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de joi seară, dar nu în toate cartierele.
Mai exact, ţinând cont de situaţia lucrărilor de pe reţeaua de termoficare, atât cele de pe conductele magistrale, cât şi de pe cele secundare, la punctele termice, doar două treimi dintre locuitorii Sucevei vor beneficia de apă caldă, probabil şi de căldură, de pe 15 octombrie.
Principalul cartier afectat în continuare de lucrările de termoficare, în care locuitorii nu vor beneficia de apă caldă decât la finalul săptămânii, în cel mai bun caz, este Obcini, unde se lucrează încă la magistrala de termoficare din zona Maraton.
Aceeaşi conductă de termoficare, pe care firma Instcomp nu a înlocuit-o la timp, afectează şi patru puncte termice din cartierul George Enescu, din zona Mobilă.
Tocmai de aceea, conducerea Primăriei Suceava a impus firmei să îşi concentreze acolo toate forţele disponibile, pentru a finaliza lucrarea cel târziu sâmbătă, urmând ca sâmbătă seara ori duminică Termica să încerce să furnizeze apă caldă şi căldură în Obcini şi la blocurile din George Enescu afectate de lucrările de pe porţiunea nefinalizată.
Şapte puncte termice, pornite cu întârziere, la finele lunii
Directorul Termica, Constantin Plăcintă, a declarat că centrala de termoficare va fi pornită chiar de miercuri, când va fi furnizat agent termic doar pe magistrala I, care alimentează în principal cartierul Burdujeni, urmând ca pe magistrala II să fie dată apă caldă în cursul zilei de joi.
Chiar şi după finalizarea lucrărilor la magistrala II de termoficare, în zona Maraton, tot vor mai fi multe zone în oraş care nu vor beneficia de apă caldă şi căldură.
În principal, nu vor beneficia de apă caldă şi căldură locuitorii ale căror blocuri sunt racordate la punctele termice care au intrat în modernizare anul acesta - Obcini 1, Zamca 5, Cuza Vodă 6, A 4 Tipografie şi George Enescu 4/3/1. Locuitorii din zonele respective vor primi apă caldă şi căldură abia la finele lunii octombrie, după data de 25.
Lucrările nefinalizate la aceste puncte termice influenţează şi alte zone, deservite de alte puncte termice, aşa cum este cazul în cartierul George Enescu, unde până nu vor fi finalizate lucrările la PT George Enescu 4/3/1, nu poate fi dată apă caldă şi căldură nici la PT George Enescu 4/3/2 şi George Enescu 4/3/3, care sunt alimentate din primul punct termic.
Practic, după ce va începe furnizarea agentului termic în cartierul Obcini, aproximativ 10% dintre consumatori vor mai avea de aşteptat, până când vor fi gata lucrările şi la punctele termice intrate în modernizare.
Nouă asociaţii, fără apă caldă din cauza datoriilor
Dacă în majoritatea cazurilor unde apa caldă nu va curge la robinete de joi seara cauza principală o reprezintă lucrările nefinalizate, există şi câteva excepţii, unde furnizarea agentului termic este restricţionată din cauza datoriilor foarte mari.
În municipiul Suceava sunt nouă asociaţii ai căror locatari nu vor beneficia de apă caldă din cauza datoriilor neplătite: Asociaţia 49 Castor (245 de milioane de lei vechi), Asociaţia E37 (106 milioane lei vechi), Asociaţia 75 (442 de milioane de lei vechi), Asociaţia 55 MES (223 de milioane de lei vechi), Asociaţia 62 (342 de milioane de lei vechi), Cămin FAMOS (138 de milioane lei vechi), Asociaţia 31 Eroilor (1,56 miliarde de lei vechi) Asociaţia 41 ( trei miliarde de lei vechi) şi asociaţia T3 (645 de milioane de lei vechi).
(14 oct 2009, 11:15:36