23 de localităţi din judeţul Suceava beneficiază de fonduri guvernamentale în vederea realizării de lucrări de alimentare cu apă. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu a declarat că această instituţie a aprobat master-planul pentru reţele de alimentări cu apă potabilă şi reţele de canalizare, în cadrul căruia este prezentată atât starea actuală a acestor sisteme în toate localităţile din judeţ, cât şi lucrările care ar trebui să se realizeze în perioada următoare pentru ca acestea să ajungă la nivelul solicitat de Uniunea Europeană.
„Întrucât în urma negocierilor cu UE din perioada de preaderare a fost stabilită ca termen maxim, atât pentru alimentări cu apă, cât şi pentru canalizare, perioada 2015 – 2018, Consiliul Judeţean caută soluţii pentru a sprijini cât mai multe dintre localităţi în vederea atingerii acestui deziderat. Astfel, în afara localităţilor care vor beneficia de sume în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Mediu, Axa 1, zone cu peste 10.000 locuitori, în prezent se derulează în judeţul Suceava 23 de proiecte de alimentări cu apă prin intermediul HG 577/1997”, a declarat Cadariu.
El a precizat că în 14 localităţi proiectele sunt deja în execuţie, respectiv Şcheia, Buneşti, Suceviţa, Fundu Moldovei, Pătrăuţi, Gălăneşti, Comăneşti, Adâncata, Hânţeşti, Putna, Ciocăneşti, Milişăuţi, Botoşana şi Iaslovăţ. În alte şase localităţi, Todireşti, Frasin, Broşteni, Liteni, Salcea şi Iacobeni, proiectele se află în proceduri de achiziţie publică şi de încheiere a contractelor de execuţie a lucrărilor.
Nu în ultimul rând, Daniel Cadariu a arătat că în alte trei localităţi urmează să se finalizeze proiectările pentru viitoarele reţele de apă potabilă, fiind vorba despre Ostra, Crucea şi Câmpulung Moldovenesc. El a arătat că în cele 20 de localităţi în care proiectele sunt în derulare sau în curs de începere, valoarea investiţiilor se ridică la suma de 80 de milioane de lei.
Vicepreşedintele CJ Suceava a mai spus că în anul 2010 urmează să se aloce noi fonduri pentru alte localităţi din judeţ, atât pentru alimentări cu apă, cât şi pentru reţele de canalizare.