Sucevenii sunt aşteptaţi vineri, 16 octombrie, la ora 19:00, la Casa de Cultură Suceava, la un alt spectacol – eveniment, ce poartă semnătura maestrului Tudor Gheorghe.
„Anotimpurile mele Vara - Toamna 2009”, care face parte din „Stagiunea Permanentelor Frumuseţi”, potrivit organizatorilor, marchează două evenimente extrem de importante pentru cariera maestrului Tudor Gheorghe: împlinirea a 40 de ani de când a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”, şi aniversarea a zece ani de la primul concert simfonic alături de orchestra dirijorului Marius Hristescu, prin ciclul de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti”.
Publicul va putea să asculte piese îndrăgite din spectacolele „Vara Simfonic” şi „Toamna Simfonic”, dar şi cântece cum ar fi „Sara pe deal”, „Florile grâului”, „Pe marginea Dunării”, „Lino Leano”, „Jelui-m-aş şi n-am cui”, „Toamna”.
Maestrul va fi acompaniat pe scenă de dirijorul şi orchestratorul Marius Hristescu, însoţit de prestigioşi instrumentişti ai Filarmonicii din Bacău.
Biletele pentru spectacolul de pe 16 octombrie s-au pus în vânzare la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 0230/523.718 sau 0330/401.807. Un bilet costă 60 sau 70 de lei, în funcţie de aşezarea locurilor în sala de spectacol.