Mai mulţi elevi de la Colegiul Agricol Fălticeni au fost abordaţi agresiv, în ultima perioadă, la ieşirea de la ore, de o gaşcă de minori de vârste apropiate lor. Poliţia a intrat pe fir şi supraveghează zona liceului, descurajând intenţiile agresive ale puştilor problemă, o parte dintre ei cu dosare penale la activ, pentru fapte de furt.
Primele semnale cu privire la gaşca de minori care încearcă să terorizeze liceeni au ajuns la urechile oamenilor legii la puţin timp după debutul anului şcolar în curs. Mai mulţi elevi au povestit părinţilor ori dascălilor că la ieşirea de la ore, seara, după ora 18.00, au fost abordaţi de mai mulţi tineri de vârsta lor, care i-au avertizat că trebuie să plătească taxă de protecţie dacă vor să nu aibă probleme. Cel puţin oficial, nu există victime, în sensul că la poliţie nu a fost înregistrată nici o plângere de la vreun copil lăsat fără bani, însă mai mulţi părinţi au sesizat oamenii legii despre pericolul existent.
În fruntea minorilor care vor să facă rost de bani din buzunarele elevilor a fost recunoscut Alexandru Lucanu, în vârstă de 15 ani, cunoscut deja oamenilor legii din localitate, după ce a fost implicat în mai multe furturi. Din datele poliţiei rezultă că puştiul a adunat în ultima perioadă în jurul său mai mulţi minori, comiţând furturi împreună cu aceştia şi încercând acum să facă rost de bani prin intimidare.
Poliţia, în preajma şcolii în fiecare seară
În urma sesizărilor venite din mai multe direcţii, poliţia a luat măsura de a patrula în zona liceului. Astfel, în fiecare seară, de la orele 17.00 la orele 20.00, când îşi făcea de obicei apariţia gaşca, oamenii legii supraveghează străzile din apropierea liceului.
„După ce s-a purtat o discuţie şi cu directorul unităţii de învăţământ, am hotărât să implementăm acest sistem de patrulare şi i-am descurajat pe cei care încercau să facă rost de bani prin intimidarea elevilor. Din fericire, am fost sesizaţi la timp şi nu s-au înregistrat victime”, a declarat comisarul Constantin Gagiu, şeful Poliţiei municipiului Fălticeni, care a dat asigurări că situaţia este sub control şi a subliniat că sistemul de patrulare va fi menţinut o bună perioadă de acum încolo.
Fraţi infractori
În Fălticeni, numele Lucanu le este cunoscut atât anchetatorilor, dar şi multora dintre locuitori. Răzvan Vasile Lucanu, cu doi ani mai mare decât fratele său Alexandru, este acum după gratii, după ce a comis zeci de furturi. Acesta şi-a început activitatea infracţională încă de la 12 ani, ajungând în arest abia după ce a împlinit 16 ani, vârstă de la care minorii infractori nu mai sunt protejaţi atât de mult de lege. Imediat după arestarea sa, fratele mai mic i-a călcat pe urme, apucându-se de furturi şi adunând în jurul său şi alţi minori.
Un al treilea frate al acestora, Ionuţ Marius Lucan, major, a fost şi el un client al poliţiei, în dosare privind furturi, acţionând cu precădere în afara municipiului Fălticeni.