Fostul şef al Direcţiei Silvice Suceava Valerian Solovăstru a fost numit la conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP). Pentru această funcţie, Solovăstru a avut susţinerea liderului PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, care se pare că a propus ca RNP să fie condusă un reprezentant al celei mai mari Direcţii Silvice din ţară. Din informaţiile pe care le deţinem, Valerian Solovăstru ar urma să preia conducerea RNP în cursul acestei zile, după definitivarea procedurilor de schimbare din funcţie a actualilor directori, care beneficiază de susţinerea PSD. Solovăstru ar urma să-l înlocuiască pe actualul director general al RNP, Florian Munteanu. Potrivit unor surse, schimbarea conducerii PSD a Regiei Naţionale a Pădurilor a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 3 octombrie a.c.. Cu toate acestea, directorul adjunct al RNP, suceveanul Gheorghe Nichiforel, ne-a declarat că nu a primit nici o decizie de înlocuire din funcţie. „Când voi primi aşa ceva, vreau să văd care sunt motivele. Eu ştiu că am contract pe o perioadă nedeterminată. Iar dacă în România se poate schimba orice, oricând, eu voi pleca, dar voi pleca în instanţă”, a spus Nichiforel.
Noul director al Regiei Naţionale a Pădurilor, Valerian Solovăstru, a fost şef al Direcţiei Silvice Suceava în perioada februarie 2007 – martie 2009, când a fost înlocuit din funcţie de Sorin Ciobanu. După preluarea de către acesta a postului de director al Direcţiei Silvice Suceava, Solovăstru a fost numit director tehnic al instituţiei.
Din punct de vedere profesional, Valerian Solovăstru şi-a început activitatea ca inginer silvic, în anul 1986, la Ocolul Silvic din Cârlibaba. Începând din 1990, a preluat şefia acestui ocol, după care, între anii 2001 – 2007, a ocupat funcţia de şef al Ocolului Silvic Pojorâta.
Contactat telefonic, Valerian Solovăstru a confirmat faptul că a fost propus pentru a prelua conducerea RNP. „O astfel de decizie este un lucru bun pentru judeţul Suceava, având în vedere că aici avem cea mai mare Direcţie Silvică din ţară, cu ponderea cea mai mare în activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor”, a declarat Solovăstru.
( 5 oct 2009, 14:14:04
Deoarece utilizatorul Maxsuceveanu nu este la prima incalcare a regulilor noastre, la urmatoarea abatere se va aplica ultimul aliniat din regulamentul de postare a comentariilor (,,Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului")