O tâlhărie de o gravitate extremă, executată în stil mafiot, s-a petrecut sâmbătă noapte, în comuna Voitinel, victimă fiind primăriţa din localitate.
Având asupra lor cel puţin un pistol, patru indivizi au pătruns în locuinţa acesteia şi au terorizat-o, de frică femeia spunându-le unde pot găsi banii aflaţi în casă. Au dispărut apoi imediat, cu un autoturism.
Maria Pleşca locuieşte într-o vilă dintr-o zonă mai izolată a comunei, lângă pădure, la ieşirea din comuna Voitinel spre Vicov, pe partea stângă. Lângă casa acesteia mai este o locuinţă, în construcţie, în care nu pare a locui nimeni, în rest celelalte imobile fiind la o distanţă apreciabilă, de aproape 100 de metri.
Sâmbătă noapte, când s-a petrecut tâlhăria, femeia era singură acasă, soţul, Ilie Pârghie, poliţist, şef de post al comunei Gălăneşti, fiind plecat într-o misiune. În aceste condiţii, anchetatorii nu au nici un dubiu cu privire la faptul că atacatorii au avut informaţii certe că bărbatul nu este acasă, fiind greu de presupus că ar fi riscat să intre în locuinţă în condiţiile în care nu ar fi avut garanţia că poliţistul era plecat.
Cum s-a petrecut tâlhăria
Din ancheta poliţiei rezultă că fapta s-a petrecut în jurul orei 23.45. Patru indivizi, cu feţele acoperite cu cagule, au intrat prin efracţie în locuinţă, locul prin care au pătruns aceştia nefiind stabilit cu certitudine. Intraţi în casă, indivizii au pătruns în camera în care dormea femeia şi i-au pus o pernă pe faţă, după care unul dintre atacatori a lovit-o cu patul unui pistol peste frunte, cerându-i să spună unde ţine banii. Terorizată, sub mai multe lovituri, femeia a spus unde pot găsi aceştia cei 4.000 de lei pe care îi avea în casă. După ce au pus mâna pe bani şi i-au luat telefonul mobil, i-au legat victimei mâinile şi picioarele cu o sfoară, după care au dispărut, într-o maşină cu care veniseră.
La puţin timp după ce indivizii au părăsit locuinţa, Maria Pleşca a reuşit să se dezlege şi să alerteze poliţia.
Având în vedere gravitatea faptei şi faptul că indivizii erau înarmaţi, forţe impresionante de poliţie au fost mobilizate imediat. Cadrele de la Poliţia municipiului Rădăuţi şi ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, coordonaţi de şeful IPJ Suceava, au demarat o amplă anchetă, primul pas fiind instituirea de filtre în zona Rădăuţi.
Un suspect reţinut
Pe parcursul zilei de ieri echipa de anchetatori a reuşit să identifice un suspect în comiterea faptei. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Vicovu de Sus, ar fi condus maşina cu care s-au deplasat tâlharii, autoturismul respectiv fiind ridicat în vederea găsirii unor indicii care să confirme suspiciunile poliţiştilor.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, pe parcursul orelor de audieri de ieri individul nu a recunoscut că ar avea vreo legătură cu fapta. Aseară, anchetatorii luaseră decizia de a emite ordonanţă de reţinere pe 24 de ore pe numele bărbatului, sperându-se ca, pe parcursul nopţii, să fie prinşi şi alţi suspecţi în comiterea faptei.
În stare de şoc
În cursul zilei de ieri, am ajuns la Voitinel, în încercarea de a afla chiar de la Maria Pleşca cum s-au petrecut lucrurile. La locuinţa unde s-a petrecut fapta am găsit un tânăr care ne-a spus că aceasta nu este acasă, refuzând să ofere vreun detaliu despre cum s-au petrecut lucrurile. Din ce am reuşit să aflăm, teribilul atac a marcat-o profund pe femeie, care şi ieri după-amiază se afla într-o puternică stare de şoc.
Maria Pleşca, actualmente membru PSD, se află la al doilea mandat de primar în fruntea Primăriei comunei Voitinel.
Oamenii din sat au doar vorbe de bine la adresa acesteia, teribila faptă îngrozind mare parte din comunitate, care se întreabă cine se mai poate considera în siguranţă în condiţiile în care o femeie aflată în fruntea localităţii, cu soţ poliţist, a fost atacată în propria casă.
( 5 oct 2009, 11:28:19