Lucrările de reabilitare a reţelelor de termoficare par să fi intrat pe făgaşul normal, cel puţin în ultima vreme, după cum consideră edilul şef al Sucevei, după o nouă analiză amănunţită a activităţii firmelor implicate.
“Se vede luminiţa de la capătul tunelului, ca să spun aşa. Avem cinci din 13 obiective finalizate complet, încă trei sunt în curs de finalizare zilele acestea, iar pe celelalte sunt aduse echipe care să tragă tare şi să recupereze întârzierile. Se cunoaşte faptul că au fost aduşi mai mulţi muncitori şi sudori, care să unească conductele noi, iar în această privinţă de ajutor ne-a fost şi ISCIR, care ne-a ajutat să recrutăm personal calificat”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, după comandamentul de ieri dimineaţă, de gestionare a lucrărilor de utilităţi efectuate în municipiul reşedinţă de judeţ.
Furnizarea apei calde, din 15 octombrie
Punctele slabe ale lucrărilor de termoficare sunt în continuare cele din zona centrală, în special strada Armenească, unde se lucrează şi pe canalizare, şi pe termoficare, dar şi Nicolae Bălcescu – piaţeta care duce spre Biserica Sf. Dumitru, unde nu sunt şanse de finalizare mai devreme de 10 octombrie.
“Încă o dată, le-am cerut mobilizare maximă. Sunt mai puţin de două săptămâni în care pot finaliza lucrările începute şi să astupe şanţurile create. Termenul limită de finalizare a lucrărilor a rămas tot 10 octombrie, pentru ca Termica să aibă timp să facă probele necesare furnizării apei calde şi chiar căldurii din data de 15 octombrie”, a precizat Ion Lungu.
Pe partea de reţele secundare, lucrările vor fi încheiate tot în preajma datei de 15 octombrie, cu excepţia punctului termic Tipografie, unde numai două din cele trei ramuri de furnizare a agentului termic vor fi reabilitate anul acesta, lucrarea urmând să fie continuată anul viitor.
Lucrările nu vor fi finalizate complet nici în interiorul punctelor termice intrate în proces de modernizare, dar acestea vor fi date în funcţiune pe 15 octombrie, dar numai manual, automatizarea lor urmând să fie încheiată până la finele anului.
(30 sep 2009, 11:13:20