Conform autorităţilor, prima ediţie a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”, care s-a desfăşurat în perioada 25-27 septembrie, la Iulius Mall Suceava, s-a bucurat de succes. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi nou înfiinţata Asociaţie „Produs în Bucovina”. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că în cele trei zile la târg s-au înregistrat aproximativ 52.000 de vizitatori. El a spus că aproape toţi expozanţii au fost nevoiţi să-şi mai aducă marfă, pentru a face faţă cererii. Flutur a precizat că cele mai căutate au fost merele din zona Fălticeni, dar şi brânzeturile şi preparatele din carne. El a menţionat că în scurt timp Asociaţia „Produs în Bucovina” va organiza un Târg de Toamnă şi la complexul comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca.