Un bărbat din comuna Bilca a ajuns la spital înjunghiat de un consătean, acesta din urmă atacându-l după ce l-a confundat cu o altă persoană. Agresiunea a izbucnit pe fondul consumului excesiv de alcool al celor doi.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de cadrele de la spitalul din localitate, cu privire la un pacient ajuns la unitatea medicală înjunghiat în zona coapsei drepte şi a gambei, cu traumatism cranio-cerebral şi în şoc hemoragic.
Bărbatul, Gheorghe S., în vârstă de 29 de ani, prezenta halenă alcoolică, din constatările medicilor rezultând că acesta a stat o bună perioadă de timp, după agresiune, într-o baltă de sânge.
Din primele cercetări ale oamenilor legii rezultă că victima a fost atacată de consăteanul George Valentin Negru, un tânăr în vârstă de 23 de ani, care susţine că l-a confundat cu un alt bărbat, care avusese recent o altercaţia cu o rudă a sa, şi pe care vroia să se răzbune.
Tânărul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în coapsa dreaptă, având în vedere constatările medicilor, fapta sa fiind încadrată la infracţiunea de vătămare corporală gravă.