Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Daniel Cadariu a reclamat faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a alocat fondurile care ar fi trebuit să revină mai multor localităţi din judeţ prin programul Electrificare 2007 – 2009. Cadariu a precizat că în urma demersurilor făcute de CJ Suceava, 35 de localităţi sucevene au întocmit documentaţia necesară pentru a solicita fonduri prin acest program gestionat de MAI.
Valoarea totală a proiectelor depăşeşte suma de 50 de milioane de ei (500 miliarde de lei vechi), banii urmând a fi folosiţi pentru alimentarea cu energie electrică a peste 2.700 de locuinţe. „Cu toate că acest program este intitulat Electrificare 2007 – 2009, din păcate, până în acest moment, Ministerul Administraţiei a alocat judeţului Suceava aproximativ opt miliarde de lei vechi, pentru opt dintre cele 35 de localităţi care au proiecte înscrise în acest program”, a spus Cadariu.
El a arătat că localităţile care au astfel de proiecte sunt Moldova Suliţa, Calafindeşti, Vereşti, Hârtop, Şaru Dornei, Poieni Solca, Berchişeşti, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Ostra, Coşna, Stulpicani, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Dorna Candrenilor, Izvoarele Sucevei, Volovăţ, Grămeşti, Crucea, Frătăuţii Vechi, Bosanci, Grăniceşti, Poiana Stampei, Liteni, Dumbrăveni, Voitinel, Pârteştii de Jos, Frasin, Gura Humorului, Iaslovăţ, Milişăuţi şi Moara.
„Fosta conducere a Ministerului Administraţiei s-a arătat insensibilă la nevoile absolut elementare pentru un trai decent al celor peste 2.700 de familii din judeţul Suceava ale căror locuinţe nu sunt conectate la reţeaua electrică. Sperăm ca noua conducere a ministerului să aibă în vedere găsirea unor soluţii pentru prelungirea duratei de implementare a acestui program şi eventual de a deschide o nouă sesiune de depunere a solicitărilor de fonduri”, a mai precizat Daniel Cadariu.