Contrabanda de ţigări de la frontiera româno-ucraineană a primit o nouă lovitură după ce lucrătorii de la graniţă au capturat câteva mii de pachete, într-o acţiune de la finele săptămânii trecute.
Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisarul Ilie Poroch-Seriţan, a precizat că vineri seară, în urma executării unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina a observat, în apropierea frontierei de stat, trei persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre România cu bagaje voluminoase.
Persoanele au fost somate verbal, însă au ignorat somaţiile şi au încercat să fugă, profitând de lăsarea întunericului şi vegetaţia abundentă. Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, au fost trase cinci focuri de armă în plan vertical, cu respectarea procedurilor legale, astfel încât să nu existe răniţi şi să nu fie încălcat teritoriul statului vecin. Două persoane, din cele trei observate de poliţiştii de frontieră, au fost reţinute, iar în urma verificărilor s-a constatat că sunt cetăţenii români Dorin Prelipcean, în vârstă de 25 ani, domiciliat în localitatea Straja, şi Ilie Chidesa, în vârstă de 18 ani, din comuna Brodina.
Asupra celor două persoane poliţiştii de frontieră au găsit trei colete ce conţineau 6.000 de pachete de ţigări (2.000 de pachete marca More, 2.000 de pachete marca Ronson şi 2.000 de pachete marca Viceroy), în valoare totală de 24.000 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Persoanelor în cauză li s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă şi de trecere ilegală a frontierei de stat.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului din cadrul DIICOT Suceava, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.
Totodată au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a evenimentului, a precizat comisarul Poroch-Seriţan.
(28 sep 2009, 11:49:34