Autorităţile locale din judeţ au reuşit să rezolve problema montării camerelor de filmat în secţiile speciale de vot care vor fi amenajate pentru alegerile prezidenţiale din data de 22 noiembrie 2009, a anunţat prefectul judeţului Suceava, Sorin Popescu.
Acesta a arătat că în judeţul Suceava vor fi amenajate 116 secţii speciale, în care vor putea să voteze numai cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua scrutinului.
El a arătat că în municipiul Suceava vor fi trei astfel de secţii de votare, la Universitatea „Ştefan cel Mare”, precum şi în gările Iţcani şi Burdujeni. În celelalte localităţi ale judeţului va exista doar câte o singură secţie de vot specială.
Sorin Popescu a precizat că, potrivit unei hotărâri a Guvernului, la intrarea în aceste secţii speciale trebuie să fie montate camere web, care vor fi conectate la un calculator şi care vor înregistra pe toată perioada votului.
„Camerele web şi calculatoarele vor fi luate de la primării sau de la şcoli, astfel încât nu avem probleme din acest punct de vedere. Modul în care se desfăşoară procesul electoral va fi înregistrat”, a spus prefectul judeţului.
Sorin Popescu a precizat că persoanele care vor vota în secţiile speciale vor semna o declaraţie prin proprie răspundere, în care se precizează că au luat la cunoştinţă faptul că votul multiplu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Toate aceste declaraţii şi înregistrările video vor fi trimise la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a fi folosite ca probe în situaţia în care vor exista procese în care vor fi implicaţi alegători care au votat de mai multe ori.