Copiii cu dizabilităţi din Fălticeni, Gura Humorului şi Siret vor fi ajutaţi, la domiciliu, de echipa mobilă a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, care, de curând, şi-a extins serviciile şi în această zonă. Echipa mobilă, formată din specialişti în asistenţă socială, are, în prezent, trei puncte de lucru: la parterul Centrului de Servicii Comunitare – Fălticeni, la parterul Centrului de Servicii Comunitare Gura Humorului şi într-un spaţiu pus la dispoziţie de Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret.
„Prin extinderea acestui serviciu specializat se urmăreşte atingerea obiectivelor Planului naţional de dezvoltare 2004-2006 <Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi combaterea excluziunii sociale>, precum şi promovarea incluziunii sociale a grupurilor sociale cu risc mare de excludere socială”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Protecţiei Copilului Suceava, Liviana Enea.
Peste 300 de beneficiari
Pe baza proiectului Phare „Transfer competenţe, Formare Abilităţi – extindere echipa mobilă”, în valoare de 212.670 euro, care trebuie să se încheie la sfârşitul lunii noiembrie a acestui an, s-a urmărit acordarea de sprijin şi instruire la domiciliul familiei copiilor cu dizabilităţi.
Echipa mobilă mai acordă sprijin şi asistenţă pentru familiile care au în îngrijire copii preşcolari cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
„Grupul ţintă al proiectului îl constituie familii, părinţi cu copii cu dizabilităţi aflaţi în comunitate, familii care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi copii cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate”, a completat Liviana Enea.
Beneficiarii finali ai proiectului sunt 150 de copii cu dizabilităţi şi părinţii acestora, 90 de copii lipsiţi de grija ambilor părinţi, în situaţia în care aceştia sunt plecaţi la muncă în străinătate, şi 75 de copii cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale, plecat la muncă în străinătate.