Jurnaliştii Cristina Turcu şi Sergiu Rusu, de la Monitorul de Suceava, au hotărât să-şi facă astăzi jurămintele în faţa lui Dumnezeu. Îşi unesc destinele, după trei ani frumoşi de prietenie.
Cum s-ar zice, cam gata cu burlăcia. Au devenit oameni serioşi. Dar cum chestia cu seriozitatea este destul de relativă, să le urăm sănătate, bucurii, copii mulţi şi o viaţă binecuvântată!
Colegii de la Monitorul de Suceava
Ediţie specială
„Pe timp de criză, oamenii se căsătoresc numai din dragoste”, râdea nu demult unul dintre prietenii noştri.
Astăzi, 12 septembrie, facem şi noi acest pas al căsătoriei.
Povestea noastră de dragoste începe acum trei ani şi vreo două luni, la începutul verii lui 2006. O ştiam pe Cristina de când am intrat în presă. Prin 2003. Ea lucra deja din 1997. Eram la ziare diferite. Treceam unul pe lângă altul şi ne salutam. Atât. Până acum trei ani, când, întâmplător sau nu, am ajuns să ieşim cu prieteni comuni şi am început să ne vedem tot mai des şi să ne cunoaştem mai bine. Între timp, am ajuns să lucrăm împreună, la acelaşi ziar. Împreună acasă, împreună la serviciu. Aşa că am ne-am decis să scriem tot mai des acest cuvânt: împreună. (Sergiu)
(12 sep 2009, 12:32:26