Minora în vârstă de 16 ani, din Pătrăuţi, care cerşea în centrul Sucevei, de multe ori pe jumătate dezbrăcată, a născut prematur o fetiţă, într-un spital din Cluj.
Adolescenta şi copilul vor fi aduse cu o ambulanţă de la Cluj şi vor fi internate în Centrul Maternal Suceava.
Chiar dacă mulţi trecători o batjocoreau, pentru că îşi făcuse un adevărat obicei din a se dezbrăca în centrul municipiului Suceava, chiar lângă Casa de Cultură), şi de a-şi arăta arsurile suferite în copilărie în zona organelor genitale, pe coapse şi abdomen, minora vrea acum să îşi facă o familie şi să scape de eticheta de „mica cerşetoare”.
Obişnuită cu viaţa în stradă
Minora a fost prinsă de mai multe ori la cerşit, de către Poliţie, şi dusă la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Suceava. În centru primea mâncare, haine, un pat curat, dar şi consiliere psihologică. După fiecare internare, era chemată la centru şi mama minorei, care, la rândul ei, a fost consiliată psihologic, împreună cu fiica sa.
Se pare că nu mama era cea care îşi trimitea copila la cerşit, mai ales că după fiecare noapte pe care tânăra o lipsea de-acasă, mama acesteia mergea la postul de poliţie din comună şi o dădea dispărută.
„Minora se obişnuise cu viaţa în stradă. Cerşea. Asta ştia să facă. Fata nu a fost şcolarizată niciodată. Din păcate, nu voia să stea în centrul de urgenţă decât o perioadă scurtă, după care era reintegrată în familie, alături de mamă şi fraţii ei mai mici. Nu s-a pus niciodată problema internării ei într-un centru de plasament, pentru că avea condiţii suficiente pentru a creşte în familia naturală”, ne-a spus Doina Niculina Daneliuc, director adjunct la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Îşi doreşte o familie
Din ce le-a povestit minora reprezentanţilor Protecţiei Copilului Suceava, concubinul ei este din Botoşani, de unde este şi bunica ei, pe care o vizita mai des. De fapt, minora avea câteva judeţe preferate unde mergea la cerşit: Suceava, Botoşani şi Cluj, acolo unde a şi născut fetiţa. Din cauza arsurilor pe care le-a suferit în copilărie, sarcina adolescentei a fost foarte greu de menţinut. Minora a născut prematur o fetiţă, prin cezariană.
„Fata spune că are o relaţie bună cu concubinul şi vrea să păstreze copilul, să-şi facă o familie. Dincolo de greşelile făcute, este un suflet de om, care trebuie ajutat să depăşească această situaţie. Pentru că are domiciliul în judeţul Suceava, ea va fi adusă de la Cluj şi va fi internată în Centrul Maternal”, a mai adăugat Niculina Daneliuc.
Deşi este greu ca imaginea acestei tinere să fie schimbată, de la copila care stătea cu pantalonii în vine şi cu mâna întinsă, la mama cu pruncul în braţe, Protecţia Copilului Suceava este instituţia care poate să o ajute pe această minoră să nu mai iasă în stradă, de această dată cerşind împreună cu propriul copil.
Peste o sută de minori, la cerşit în Suceava
În cadrul unei Campanii „Cerşetoria încotro?”, Protecţia Copilului a identificat 126 minori proveniţi din judeţ, care au fost descoperiţi de primării, şi 43 din afara judeţului, proveniţi din Iaşi, Botoşani şi Neamţ, care au fost identificaţi la cerşit de către reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei.
Aproape jumătate dintre micii cerşetori, împreună cu părinţii lor, au primit consiliere juridică şi psihologică de la serviciile Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Cei mai mulţi cerşetori au fost descoperiţi de primăriile din Sadova, Ipoteşti şi Şcheia.