La Casa Judeţeană de Pensii Suceava au ajuns, de la începutul acestui an, aproape 1.600 de petiţii, toate soluţionate în termenul legal de 30 de zile. O parte din aceste petiţii au fost trimise de suceveni în format electronic, altele au ajuns, însă, la Casa de Pensii, pe hârtie.
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe lângă audienţele pe care le ţin cei trei directori ai instituţiei, marţi, miercuri şi joi, sucevenii pot să se adreseze departamentului de Relaţii - Comunicare, unde pot să solicite orice informaţie.
În plus, a spus Adomnicăi, „la Casa de Pensii Suceava a fost implementat un program electronic prin care, în termen de maxim 45 de zile, trebuie soluţionat un dosar de pensie. Dacă se depăşeşte acest termen, programul se blochează, iar funcţionarul trebuie să dea o notă explicativă. Putem spune că avem sub control acest termen de 45 de zile la dosarele de pensii”.
Sucevenii pot să acceseze şi site-ul Casei Judeţene de Pensii Suceava, www.cjpsv.ro, unde vor fi afişate listele cu repartizarea biletelor de tratament, dar şi criteriile după care se face selecţia acestora.