Comisarii de mediu suceveni au dat amenzi de 2,4 miliarde de lei vechi mai multor primării din judeţ, pentru nerespectarea condiţiilor de închidere a vechilor gropi de gunoi.
În total, au fost făcute verificări la 137 de gropi de gunoi, din 107 localităţi la care termenul de închidere a depozitelor de deşeuri a expirat în data de 16 iulie 2009.
“Toate cele 137 de depozite de deşeuri şi-au încetat activitatea de la data stabilită, dar pe alocuri s-au mai constatat abateri de la normele de mediu impuse prin avizele de închidere. În patru comune nu a fost închisă şi ecologizată zona de depozitare a deşeurilor – Ostra, Pătrăuţi, Slatina şi Siminicea. De asemenea, şapte comune nu au încheiat contracte pentru transport şi depozitare deşeuri la un depozit autorizat – Vultureşti, Pătrăuţi, Slatina, Dorneşti, Putna, Straja şi Poieni Solca”, a declarat şefa Gărzii de Mediu Suceava Adriana Iordache.
Drept urmare, au fost încheiate 23 de procese verbale de contravenţie, din care 7 avertismente şi 16 amenzi contravenţionale, în valoare de 240.000 lei (2,4 miliarde lei vechi).