Perechile de trenuri intercity Suceava - Bucureşti vor continua să circule la sfârşit de săptămână. CFR Călători vroia ca începând cu 19 septembrie să anuleze cele patru trenuri în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru reducerea cheltuielilor la nivelul companiei. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat că a avut o discuţie cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, în care i-a explicat necesitatea menţinerii acestor trenuri şi la sfârşit de săptămână. El a spus că a primit asigurări că se va reveni asupra deciziei, iar secretarul de stat de la Transporturi Constantin Axinia are rolul de a duce la îndeplinire misiunea. Ministerul Transporturilor intenţiona şi-n luna mai, ca în zilele de sâmbătă şi duminică, să anuleze perechile de trenuri intercity pe relaţia Suceava - Bucureşti, dar s-a renunţat la idee tot la intervenţia lui Gheorghe Flutur.