Echipele de control ale Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava au aplicat două amenzi, în cuantum de 1.000 de lei fiecare, după ce au depistat la vânzare carne tocată şi pastă de mici ce aveau în compoziţie carne de cal.
Agenţii economici sancţionaţi sunt PF Raluca Malus, care îşi desfăşoară activitatea în piaţa din comuna Zvorâştea, şi SC Movili Com SRL, care are un punct de vânzare în oraşul Liteni.
Neregulile au fost constatate în urma demarării unei ample acţiuni de verificare a tuturor firmelor care produc, depozitează, distribuie şi valorifică pastă de mici şi carne tocată pe teritoriul judeţului Suceava, în vederea depistării în compoziţie a cărnii de cal.
Potrivit directorului DSVSA, dr. Petrea Dulgheru, până acum au fost examinate 21 de probe, acţiunea fiind în derulare.
Sanitar-veterinarii au atras atenţia, în ultima perioadă, asupra existenţei în judeţ a unei reţele de traficanţi de carne de cal puternic dezvoltată, pericolul pentru sănătatea populaţiei fiind foarte mare în condiţiile în care cabalinele sunt sacrificate clandestin, fără a se şti dacă erau sau nu sănătoase.